Spitalul din Bacău a dat o treime din buget pentru serul antibotulinic administrat bărbatului de 66 ani

Spitalul din Bacău a dat o treime din buget pentru serul antibotulinic administrat bărbatului de 66 ani
Publicat: 08/05/2015, 20:47

Potrivit purtătorului de cuvânt al SJU Bacău, Mirela Romaneț, medicii i-au administrat bărbatului serul antibotulinic, urmând să fie monitorizată evoluția stării sale de sănătate.

„Pentru achiziția acelei doze unice de ser antibotulinic s-a consumat aproximativ o treime din bugetul spitalului alocat pentru achiziția de medicamente, ceea ce, evident este foarte mult. Casa Județeană de Asigurări de Sănătate nu decontează decât 1.600 de lei pe cazul rezolvat, ceea ce înseamnă mai puțin de 400 de euro, în condițiile în care noi am cheltuit 10.000 de euro doar pentru acel ser”, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX Mirela Romaneț.

Reprezentanții SJU Bacău au reușit să achiziționeze serul antibotulinic după numeroase demersuri făcute în ultimele 24 de ore atât la spitale din țară cât și din străinătate.

Bărbatul de 66 de ani a fost internat cu botulism la SJU Bacău joi, însă nu a putut fi tratat corespunzător și imunizat împotriva bolii din cauza lipsei serului din unitatea medicală. În consecință, medicii spitalului băcăuan au decis să-l interneze pe bărbat la Secția de Anestezie Terapie Intensivă (ATI), astfel încât să poată fi monitorizat în permanență și pentru a se putea interveni de urgență în cazul în care apar complicații, cum ar fi contractarea unui mușchi de pe trahee.

O situație similară s-a înregistrat în luna aprilie, când un bărbat de 71 de ani, din comuna suceveană Mălini, a venit la Spitalul Municipal din Fălticeni întrucât se simțea rău după ce mâncase macrou marinat, preparat în casă, și cârnați pregătiți la Crăciun și păstrați în untură. Inițial, bărbatul a refuzat internarea, dar a revenit la spital după ce starea sa de sănătate s-a înrăutățit.

La Spitalul Municipal din Fălticeni pacientul a fost diagnosticat cu suspiciune de botulism și a fost transferat la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Suceava, fiind internat în Secția de Anestezie-Terapie Intensivă, după ce, în urma analizelor de laborator pe probele recoltate de la pacient, a fost confirmat diagnosticul de botulism.

SJU Suceava a făcut o solicitare pentru un tratament complet după confirmarea bolii și s-a încercat achizițonarea serului antibotulinic din sistemul electronic de achiziții, dar nu exista nicio firmă autorizată care să comercializeze acest ser. Ulterior, unitatea spitalicească a luat legătura cu Unifarm, care a transmis că tratamentul pentru un pacient costă circa 10.850 de euro și constă în trei flacoane cu ser combinat cu tulpinile A, B și E. Unifarm a donat ulterior SJU Suceava două flacoane de ser antibotuluinic pentru salvarea bărbatului.

Botulismul este o boală extrem de gravă, care produce paralizia nervilor cranieni, iar pacienții diagnosticați cu această boală pot suferi de disfagie – dificultate de a înghiți alimente solide și lichide, disfonie – dificultate de vorbire, nu-și pot mișca pleoapele, ajungându-se chiar la paralizia musculaturii respiratorii intercostale, dacă boala nu este tratată la timp.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Disneyland Paris a introdus prețuri dinamice pentru biletele de intrare