O femeie susține că mama ei a fost BĂTUTĂ de medicul de familie, din cauza cardului de sănătate. ”A făcut-o c… nenorocită și i-a tras o palmă peste față”

Publicat: 04/08/2015, 13:33

”Tata a suferit o operație de extirpare a vezicii urinare, în urma unui cancer. Aveam nevoie de o adeverință de la medicul de familie, pentru Casa de Pensii, în vederea pensionării anticipate. Mama avea asupra ei toate actele, inclusiv dovada că tata are la zi achitate asigurările de sănătate. Medicul i-a cerut cardul de sănătate, pe care mama nu l-a putut prezenta, întrucât tata nu a intrat încă în posesia lui. ‘Unde crezi că e cardul, mi l-am băgat eu în fund?!’ – a fost una din primele replici (n.r. ale medicului de familie, dr. Solomia Cristescu). Cum mama a insistat că are dovada că tata e asigurat, doctorița a început să strige și mai tare. A făcut-o curvă nenorocită, i-a spus că nu are ce căuta în cabinetul ei și i-a tras o palmă peste față. Apoi a venit și asistenta doamnei doctor și a apucat-o pe mama de mâini, a strâns-o așa de tare încât are acum vânătăi, iar doctorița în timpul acesta a împins-o și a izbit-o de unul din pereții cabinetului. De nervi a aruncat în ea cu stetoscopul, apoi a strâns-o de gât, se văd urmele, și au împins-o afară din cabinet strigându-i că ‘nu sunt obligată să te tratez dacă nu ai card de sănătate”’, povestește Silvia Dan.

Aceasta și-a dus mama la spital, apoi cele două au mers la IML și, cu certificatul emis, la poliție, unde au depus plângere. Conform certificatului de la IML, mama Silviei Dan a suferit traumatisme în regiunea cervicală, la cotul drept și la genunchiul drept.

Silvia Dan, care bănuia că doctorița se afla sub influența alcoolului, a mers ulterior la cabinetul acesteia și a filmat-o. ”Nu am ce discuta”, s-a rezumat să spună dr. Solomia Cristescu, discuțiile în contradictoriu între doctoriță și fiica femeii agresate continuând timp de trei minute (video în playerul de mai sus). Ulterior, doctorița a fost contactată de pressalert.ro, dar nu a vrut să comenteze.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Harry Gregson-Williams: Moștenirea sonoră din Gladiator, continuată. Prieten și ucenic al lui Hans Zimmer