Telenovela votului în cazul senatorului PSD, Dan Șova, urmează să ajungă la episodul în care conducerea Senatului va decide ce se întâmplă în continuare, după ce judecătorii CCR au decis că hotărârea prin care se respingea cererea reținerii și arestării preventive este neconstituțională. Deși Senatul a dat un vot, iar în Monitorul Oficial s-a publicat o hotărâre prin care s-a anunțat respingerea votului, judecătorii CCR au decis că aceasta este neconstituțională, deoarece a avut la bază legi în dezacord cu legea fundamentală. Între timp, Regulamentul Senatului a fost schimbat, iar pentru încuviințarea reținerii și arestării preventiv este de ajuns jumătate plus unu din numărul senatorilor prezenți, nu din total.
„Eu cred că după ce vom primi de la Curtea Constituțională oficial decizia (nr. – Hotărârea în cazul Dan Șova), în prima ședință a Biroului Permanent vom pune în discuție calea de urmat. Cred că drumul de urmat e discuție în Comisia Juridică, stabilirea unei hotărâri și în prima săptămănă, săptămâna următoare, după o ședință în plen a Senatului, probabil, un nou vot”, a spus Ioan Chelaru, senator PSD.
El a respins categoric ideea reinterpretării votului dat deja în plenul Senatului în cazul Dan Șova.
„Am văzut puncte de vedere care vorbesc de reinterpretare. Hai să discutăm un lucru care să fie limpede pentru toată lumea: atâta timp cât Curtea Constituțională a declarat neconstituțională întreaga hotărâre, asta înseamnă că și votul este neconstituțional și atunci trebuie să refacem procedura completă. De aceea am spus că nu se pune problema reinterpretării, cine pune problema în termenii aceștia fie că nu cunoaște, fie că este de rea credință. CCR a spus este o problemă cu hotărârea dată pe baza unor acte normative declarate neconstituționale în urmă cu șapte sau zece ani, dar care nu au fost modificate, în aceste condiții toată procedura care s-a desfășurat în ziua respectivă este neconstituțională și va trebui refăcută. Ceea ce cred că se va întâmpla”, declarat senatorul PSD.
El a precizat că acesta este punctul său de vedere personal și că nu vorbește în numele conducerii Senatului.