CNAS anunță că 51 de medicamente, printre care interferon free, pot fi incluse pe lista de compensate

CNAS anunță că 51 de medicamente, printre care interferon free, pot fi incluse pe lista de compensate
Publicat: 11/05/2015, 21:22

„Agenția Națională a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale a emis deciziile pentru 51 de molecule care pot beneficia de includere condiționată în lista de medicamente compensate și gratuite, dintre care și molecule pentru tratamentul fără interferon al hepatitelor virale, cronice și ciroze hepatice tip C. Criteriile de includere a pacienților în tratament cu interferon free sunt postate pe site-ul CNAS, în trasparența decizională. Conform acestor criterii, într-o primă etapă, vor beneficia de tratament pacienții aflați într-un stadiu avansat de fibroză, precum și pacienți aflați în stadiul F4 și care nu au răspuns la tratamentele anterioare”, a anunțat, luni, CNAS într-un comunicat de presă.

Comisia de negociere a contractelor cost – volum și cost – volum – rezultat, constituită din reprezentanți ai Ministerului Sănătații, Agenției Naționale a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale (ANMDM) și CNAS se întrunește lunar pentru a analiza cererile deținătorilor de autorizatii de punere pe piață.

Potrivit CNAS, încheierea contractelor cost – volum și cost – volum – rezultat au ca scop includerea în tratament a unui număr cât mai mare de pacienți.

„Acest tip de contracte sunt absolut necesare pentru a ne asigura că includem în tratament un număr cât mai mare de pacienți. Urmărim ca raspunsul la tratament să fie cât mai eficient, iar contractul cost – volum – rezultat va face posibilă decontarea din fond doar a acelor tratamente care dau rezultate”, a declarat președintele CNAS, Vasile Ciurchea

Tratamentele inovatoare pentru afecțiunile hepatice tip C au fost introduse de sistemele de sănătate din Europa recent. De exemplu, în Franța, în luna noiembrie 2014 a fost introdus tratamentul fără interferon. România se număra printre primele țări est-europene care introduc tratamentele de ultimă generație pentru hepatica C.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...