NOAPTEA MUZEELOR 2015. „Revolta colecțiilor” la MNIR și „Aeroportul Oniria” la Muzeul Național „George Enescu”. Linie specială RATB

Publicat: 15/05/2015, 12:45

NOAPTEA MUZEELOR 2015. Ediția din 2015 a Nopții Muzeelor, ce se va desfășura sâmbătă, 16 mai, va fi una cu totul specială, pentru că va fi marcată de un protest pe care Rețeaua Națională a Muzeelor din România (RNMR), organizatorul evenimentului, l-a propus tuturor muzeelor din țară, membre sau încă neafiliate organizației. Astfel, în NOAPTEA MUZEELOR 2015 câte o piesă valoroasă din instituțiile muzeale care se vor alătura acestui protest va fi acoperită. Acest protest subtil și inedit are scopul de a atrage atenția publicului și autorităților asupra situației dramatice în care se află muzeele României.

Totodată, protestul ce va avea loc în NOAPTEA MUZEELOR 2015 este o consecință a unui fenomen dramatic, respectiv, în ultimii zece ani, peste 110 sedii unde funcționează muzee de tot felul și zeci de mii de piese din colecțiile mai multor astfel de instituții au fost deja retrocedate sau sunt în curs de retrocedare, după cum a declarat Dragoș Neamu, directorul executiv al RNMR, într-o conferință de presă organizată vineri, la sediul Bibliotecii Centrale Universitare din București.

În afara acestui protest inedit, NOAPTEA MUZEELOR 2015 își propune să continue să fie un reper în calendarul consumatorului de cultură din București și din întreaga țară. NOAPTEA MUZEELOR este unul dintre cele mai importante branduri culturale care s-au impus la nivel național”, a explicat Mihaela Simion, de la RNMR.

NOAPTEA MUZEELOR 2015. Muzeul Băncii Naționale participă pentru prima dată la eveniment

La rândul său, Luiza Zamora, coordonatorul din București al Nopții Muzeelor, a spus că ediția de anul acesta a evenimentului va fi una record, nu doar în București, ci și în țară.

NOAPTEA MUZEELOR 2015. „În București, sunt 30 de muzee și 20 de organizații culturale care participă la Noaptea Muzeelor, iar, pe ultima sută de metri, mai avem candidați. Sunt și câteva premiere. De exemplu, este prima dată când Muzeul Băncii Naționale participă la acest circuit, sărbătorind astfel cei 135 de ani de la înființarea Băncii Naționale. Pe lângă organizațiile culturale care au deja la activ câteva participări la acest circuit, în București sunt zece alte organizații noi și implicit spații culturale, dând astfel imaginea potențialului cultural și creativ al Bucureștiului într-o seară de sâmbătă”, a explicat Luiza Zamora.

Programul de la NOAPTEA MUZEELOR 2015 este foarte divers și ofertant. Muzeele nu vor fi pur și simplu deschise până târziu noaptea, ci au pregătit foarte multe evenimente organizate special pentru sâmbătă seara. Astfel, se vor desfășura evenimente diverse, de la concerte la două dintre muzeele afiliate Muzeului Municipiului București la ateliere pentru copii la Antipa. Fanfara va cânta la Foișorul de Foc, iar limitele vizuale și auditive ale publicului vor putea fi testate la Muzeul Tehnic. Pe de altă parte, la Muzeul Bellu va putea fi ascultat un concert de operetă.

NOAPTEA MUZEELOR 2015. La Muzeul Național „George Enescu” va avea loc un eveniment special, intitulat „Aeroportul Oniria”, în care mai mulți artiști vor propune o experiență formată din muzică clasică, fusion, corală, dar și muzică la instrumente tradiționale.

FOTO: Mediafax Foto

Pe de altă parte, în NOAPTEA MUZEELOR 2015, la Muzeul Național de Artă al României (MNAR) vor putea fi vizitate Galeria Națională și expozițiile temporare. Însă MNAR se va alătura și protestului ediției din acest an a evenimentului și va organiza, sub titlul „Privește arta, arta te privește”, un periplu mai puțin obișnuit într-o „galerie de neuitat”. Această galerie va cuprinde ramele și soclurile unor lucrări care nu mai fac parte din patrimoniul MNAR, pentru că „au plecat în urma unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile”. Această „galerie de neuitat” se va afla la parterul Galeriei Naționale a MNAR.

De asemenea, Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) a pregătit pentru NOAPTEA MUZEELOR 2015 „o mare petrecere”, cu ocazia împlinirii a 43 de ani de la înființarea acestei instituții. Publicul va putea să viziteze expozițiile permanente și va putea să participe la ateliere de creație, la concerte și la un moment de reconstituire istorico-militară.

NOAPTEA MUZEELOR 2015. „Revolta colecțiilor” la MNIR

MNIR se va alătura și protestului, sub titulatura „revolta colecțiilor”. „Și vom expune o piesă excepțională din patrimoniul muzeului, Coiful de la Ciumești, însă o vom expune în cutie, ambalată, așa cum stau de foarte multă vreme zeci de mii de obiecte din patrimoniul muzeului, ca să atragem atenția asupra situației deja dramatice în care ne aflăm de 13 ani, aceea de a fi un muzeu parțial închis, de a nu putea oferi publicului bucuria de a admira valori excepționale din patrimoniul nostru”, a spus reprezentanta instituției muzeale.

O altă noutate a ediției la NOAPTEA MUZEELOR 2015 este prezența în circuit a Aeroportului Otopeni, unde va fi prezentată pentru cei care vin în România o expoziție organizată de Romanian Design Week. De asemenea, în Aeroportul Otopeni va fi venisată în acest context expoziția de fotografie „Bucureștiul văzut prin ochii tăi”. „Aceasta este poarta de intrare în Noaptea Muzeelor anul acesta”, a explicat Luiza Zamora.

Pe de altă parte, la Școala Centrală de Fete din București va fi prezentat, în NOAPTEA MUZEELOR 2015, un proiect al unui posibil Muzeu al Literaturii, având în vedere că, de anul trecut, nu mai există această instituție muzeală, dar și o expoziție cu caricaturi și desene din presa centrală de la începutul secolului 20 și proiecții cu poveștile Bucureștilor. În plus, Școala Centrală de Fete se va alătura protestului și, la ora 22.00 și la miezul nopții, timp de 5 minute, se vor stinge toate luminile în această instituție, în semn de protest față de situația gravă a muzeelor din România.

NOAPTEA MUZEELOR 2015. La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, care sărbătorește în această perioadă 79 de ani de la înființare (pe 17 mai), a pregătit pentru după-amiaza de sâmbătă (între 17.00 și 19.00) o serie de evenimente conexate Nopții Muzeelor. Din motive de securitate a muzeului, programul Muzeului Satului nu va fi prelungit în timpul nopții. Oferta instituției vizează lansări de carte, o expoziție, un Festival al Culturii Thailandeze, un târg al meșterilor populari, dar și lansarea ceaiului muzeului, denumit „Bogăția satului” și care va avea la bază iasomia.

FOTO: Facebook//Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti”

La Muzeul Național al Țăranului Român (MȚR), publicul va putea vizita la NOAPTEA MUZEELOR 2015, între orele 18.00 și 21.00, expoziția permanentă, urmând ca, până la miezul nopții, să fie deschise expozițiile temporare ale instituției. Totodată, în curtea interioară a MȚR va fi organizată o proiecție de film documentar.

La Centrul Cultural „Palatele Brâncovenești” Mogoșoaia, pe lângă expoziții și proiecții video și de lumini, va fi organizat un concert de muzică klezmer cu actrița Maia Morgenstern. Totodată, comunitatea muzeală pregătește, pentru NOAPTEA MUZEELOR 2015, la acest Centru Cultural de la Mogoșoaia un moment de susținere a fostului director artistic, Doina Mândru, cea care a contribuit la organizarea acestei instituții, și care ar fi fost înlăturată de la conducerea centrului, fără niciun motiv, de la 1 mai. Astfel, în timpul conferinței de presă, a fost făcut un apel la reprezentanții comunității muzeale să meargă la Mogoșoaia și să poarte pancarte cu numele Doinei Mândru.

NOAPTEA MUZEELOR 2015. Printre organizațiile culturale care vor participa pentru prima dată în acest an la Noaptea Muzeelor se numără Centrul Național al Dansului București, care, cu această ocazie, va propune un proiect de Muzeu al Dansului Modern și Contemporan.

În plus, publicul va putea să meargă la „observatorul parcului național Văcărești”. „Mica deltă a Bucureștiului va putea fi admirată de la etajul 17 al complexului rezidențial din preajma Văcăreștiului”, a explicat Luiza Zamora.

FOTO: Mediafax Foto

Pe de altă parte, NOAPTEA MUZEELOR 2015 va fi organizată în acest an în numeroase instituții muzeale din țară. Totodată, vor fi organizate circuite muzeale, pe lângă cel din București, și în Galați și Iași.

Organizatorii evenimentului NOAPTEA MUZEELOR 2015 vor organiza la București, Iași și Galați o campanie de strângere de obiecte. „Am ales trei locuri, muzee, unde oamenii pot să doneze un obiect”, a spus Dragoș Neamu. El a precizat că donatorii pot să plaseze respectivul obiect oriunde doresc în sălile muzeelor respective. „Aceste obiecte donate și poveștile lor vom încerca să le valorificăm în expoziții. Mesajul este acela că populația poate crea colecții, lucru pe care ni-l dorim și din partea autorităților tutelare”, a explicat Dragoș Neamu.

Lista completă a instituțiilor participante la NOAPTEA MUZEELOR 2015 și a programelor pregătite de acestea pot fi consultate pe site-ul www.noapteamuzeelor.ro.

Ajuns în 2015 la a 11-a ediție, NOAPTEA MUZEELOR este unul dintre cele mai populare și longevive evenimente culturale destinate publicului larg, sărbătorit la nivel european. Inițiată de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța, manifestarea atrage anual în România sute de mii de participanți. Noaptea Muzeelor are loc în fiecare an sâmbăta, în jurul datei de 18 mai – Ziua Internațională a Muzeelor, sărbătoare instituită de International Council of Museums (ICOM).

Anul trecut, în România, la NOAPTEA MUZEELOR au participat peste 150 de instituții muzeale și organizații de cultură și educație din aproximativ 50 de localități.

NoapteaMuzeelor: Arii din spectacole de operetă, interpretate în Cimitirul Bellu

Artiștii Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian” vor interpreta în Cimitirul Bellu din Capitală, sâmbătă, momente din spectacole celebre de operetă și musical, iar intrarea la evenimentul organizat pentruNoapteaMuzeelorva fi liberă.

Concertul „Dolce Vita”, pus în scenă de artiști ai Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian”, va fi prezentat bucureștenilor în Cimitirul Bellu, sâmbătă, de la ora 21.00, când vor fi interpretate live cele mai frumoase momente din spectacole celebre de operetă și musical, informează Primăria Capitalei.

În cadrul evenimentului „NoapteaMuzeelor”, Irina Baianț, Florin Budnaru, Ernest Fazekas, Adrian Nour și Cătălin Petrescu, acompaniați de Orchestra și Corul Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian”, vor interpreta arii din spectacolele de operetă „Contesa Maritza”, „Silvia” și „Prințesa Circului” de Emmerich Kalman, „Secretul lui Marco Polo” de Francis Lopez, „Liliacul” de Johan Strauss-fiul, precum și melodii din musicalurile „Mizerabilii” de Claude Michel Schonberg, „Jesus Christ Superstar” de Steve Balsamo, „Notre Dame” de Riccardo Cocciante, „Apocalipsa iubirii” de Ernest Fazekas, dar și din cea mai recentă premieră a Teatrului de Operetă, celebrul musical „Fantoma de la Operă” de Andrew Lloyd Webber.

În cadrul evenimentului, pianistul Ștefan Doniga va interpreta un fragment din unul dintre cele mai cunoscute concerte pentru pian și orchestră compuse de W.A. Mozart.

Potrivit Primăriei Capitalei, fragmentele interpretate în cadrul evenimentului de la Cimitirul Bellu fac parte din spectacolul „Dolce Vita”, pus în scenă de Dragoș Galgoțiu, ce va avea premiera în luna iunie, la Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”.

Activitățile organizate în Cimitirul Bellu de Primăria Capitalei, prin Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane, vor începe sâmbătă, de la ora 19.00, când bucureștenii, ajutați de ghizi, vor putea cunoaște istoria personalităților din Cimitirul Bellu, dar și poveștile mai puțin cunoscute ale unor lucrări din ansamblul muzeal, cum ar fi: Doamna cu umbrela, Frații Poroineanu, Monsenior Ghyka, Aviator Bănciulescu, Capela Marghiloman.

De asemenea, de la ora 22.30, după spectacolul Teatrului de Operetă, bucureștenii vor putea să vizioneze filmul artistic „Întâlnire cu Joe Black”, ai cărui protagoniști sunt Anthony Hopkins și Brad Pitt.

În fața capelei din Cimitirul Bellu va fi amplasată o scenă și un ecran, iar pe aleea principală vor fi puse scaune.
„Primăria Municipiului București continuă seria evenimentelor unicat organizate în Cimitirul Bellu. Anul trecut, peste 20.000 de bucureșteni au vizitat muzeul, iar piesa de teatru «Viața de cimitir», regizată de Rodica Popescu Bitănescu, a fost foarte apreciată de public”, se arată în comunicatul municipalității.

Cluj: Piese valoroase de la 20 de muzee vor fi acoperite cu o pânză sau ascunse, de NoapteaMuzeelor

Mai multe piese valoroase din aproape 20 de muzee din Cluj, între care colecția de kosoni de aur de la Muzeul de Istorie a Transilvaniei sau praful de mumie de la Muzeul Farmaciei, vor fi acoperite cu o pânză sau ascunse, deNoapteaMuzeelor, în semn de protest față de situația sediilor unor muzee.

Directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Tudor Sălăgean, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că vor fi acoperite, printre altele, o pictură a Muzeului de Artă, colecția de kosoni de aur de la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei sau un tablou de la Muzeul de Istorie din Turda, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Ne alăturăm protestuluimuzeelorcare au clădiri în pericol, fiind vorba la nivel național de 118 instituții cărora le este afectat sediul de funcționare sau patrimonial. Protestul constă în ascunderea sau acoperirea unor piese extrem de valoroase, cum ar fi colecția de kosoni de aur de la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, praful de mumie de la Muzeul Farmaciei, o pictură a lui Joseph Neuhauser, un tablou la Muzeul de Istorie din Turda, o piesă de ceramică datând din anul 1634 la Muzeul Etnografic al Transilvaniei sau portretul Veturiei Goga, pictat în 1924 de Camil Ressu, la Muzeul «Octavian Goga» din Ciucea”, a spus Sălăgean.

Vicepreședintele CJ Cluj cu atribuții de președinte, Vakar Istvan, a declarat, la rândul său, că, în afara pieselor acoperite sau ascunse, muzeele din județul Cluj vor organiza o serie de expoziții sau concerte de muzică.

„Astfel, Muzeul Etnografic al Transilvaniei va organiza o sărbătoare a balmoșului ardelenesc, Vivariul UBB va organiza o expoziție de bonsai, la Muzeul Farmaciei va putea fi admirată o expoziție privind istoria afrodisiacelor sau alta de minerale rare la Muzeul de Mineralogie”, a spus Vakar.

Alte evenimente care vor fi organizate, sâmbătă, cu ocazia NopțiiMuzeelor, sunt un concert de jazz și o expoziție intitulată „Clujul în imagini și fotografii de patrimoniu”, la Muzeul de Artă, un târg de tradiții culinare și o nuntă tradițională maramureșeană la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, o expoziție despre cromatică și decor în antichitatea dacică, la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, o expoziție de ceramică dacică la Muzeul de Istorie din Turda, o expoziție de cărți poștale la Muzeul Municipal Dej, una de fotografie de natură la Muzeul Zoologic sau o expoziție dedicată poetului Octavian Goga la Muzeul Memorial din Ciucea.

Vizitareamuzeeloreste gratuită, evenimentele urmând să se desfășoare de sâmbătă seară până duminică dimineață.

NOAPTEA MUZEELOR 2015.Expoziție aniversară „Humanitas 25 de ani, peste 20 de milioane de cărți”

Cu ocazia anului aniversar „Humanitas 25 de ani, 20 de milioane de cărți”, editura Humanitas își deschide arhivele și instalează în librăria Humanitas de la Cișmigiu o expoziție a nostalgiei culturale.Va fi una dintre opririle de pe traseul Nopții Muzeelor și va oferi prilejul de a revedea câteva exemplare din edițiile princeps ale cărților publicate în primii ani din existența editurii Humanitas și de a face o călătorie virtuală printre oamenii și evenimentele care au marcat pentru noi acești 25 de ani. Trei vitrine vor găzdui obiecte, scrisori sau caiete de însemnări care au aparținut lui Constantin Noica, lui Alexandru Dragomir, lui Martin Heidegger, lui Mircea Eliade, Monicăi Lovinescu sau lui Virgil Ierunca. Le prețuim pentru că fac parte din istoria unei perioade, purtătoarele emblematice ale modei, obiceiurilor sau gândurilor împărtășite, notate și publicate de elitele ei.

Expoziția va putea fi vizitată în librăria Humanitas de la Cișmigiu, ca parte a circuitului Nopții Muzeelor, pe 16 și 17 mai.

Veți putea vedea: o scrisoare a lui Martin Heidegger către Alexandru Dragomir din 7 mai 1947, însoțită de o fotografie cu dedicație pe verso; câteva pagini inedite cu notații ale lui Emil Cioran de la începutul anilor 1930; un caiet cu coperte din piele, aparținând Monicăi Lovinescu, în care au semnat: Ion Barbu, Hortensia Papadat-Bengescu, Felix Aderca ș.a; carnetul de student de la Facultatea de Filozofie și Litere a Universității din București al lui Alexandru Dragomir (1940); o scrisoare a lui Lucian Blaga către Constantin Noica din 31 ianuarie 1943; Alexandru Dragomir, legitimație de la Universitatea din Freiburg, în anii 1942-1943, când era doctorand al lui Martin Heidegger; colierul Monicăi Lovinescu, moștenit din familie, cu care a plecat la Paris; ghetrele lui Constantin Noica; o scrisoare a lui Mircea Eliade către Constantin Noica din 29 septembrie 1969; unul dintre caietele ce conțin însemnările lui Noica din anii 1973-1984; o scrisoare a lui Nicolae Steinhardt către Virgil Ierunca din 7 ianuarie 1975; o scrisoare a lui Emil Cioran către Constantin Noica din 4 august 1978; o însemnare a lui Gabriel Liiceanu din 3 octombrie 1970, care a devenit pagina de deschidere a Jurnalului de la Păltiniș; o scrisoare a lui Constantin Noica către Gabriel Liiceanu din 7 noiembrie 1983, conținând reacția lui Noica după lectura Jurnalului de la Păltiniș; pipa lui Constantin Noica și ultimul pachet de tutun început; reportofonul Monicăi Lovinescu din perioada în care era redactor la Radio Europa Liberă; unul dintre numeroasele caiete ale agendei în care Virgil Ierunca își nota evenimentele fiecărei zile (1986); unul dintre dosarele din arhiva Securității conținând corespondența interceptată a lui Constantin Noica; un opis al unuia dintre dosarele de la Securitate ale lui Constantin Noica.

NOAPTEA MUZEELOR 2015.Operetă la Bellu, capodopere la Artmark

O altă noutate a ediției din acest an a Nopții Muzeelor este prezența în circuit a Aeroportului Otopeni, unde va fi prezentată pentru cei care vin în România o expoziție organizată de Romanian Design Week. De asemenea, în Aeroportul Otopeni va fi venisată în acest context expoziția de fotografie „Bucureștiul văzut prin ochii tăi”. Aceasta va fi poarta de intrare în Noaptea Muzeelor anul acesta, după cum a explicat Luiza Zamora.

Pe de altă parte, la Școala Centrală de Fete din București va fi prezentat un proiect al unui posibil Muzeu al Literaturii, având în vedere că, de anul trecut, nu mai există un sediu al acestei instituții muzeale, dar și o expoziție cu caricaturi și desene din presa centrală de la începutul secolului al XX-lea și proiecții cu poveștile Bucureștilor. În plus, Școala Centrală de Fete se va alătura protestului și, la ora 22.00 și la miezul nopții, timp de 5 minute, se vor stinge toate luminile în această instituție, în semn de protest față de situația gravă a muzeelor din România.

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, care sărbătorește în această perioadă 79 de ani de la înființare (pe 17 mai), a pregătit pentru după-amiaza de sâmbătă (între 17.00 și 19.00) o serie de evenimente conexate Nopții Muzeelor. Din motive de securitate, programul Muzeului Satului nu va fi prelungit în timpul nopții. Oferta instituției vizează lansări de carte, o expoziție, un Festival al Culturii Thailandeze, un târg al meșterilor populari, dar și lansarea ceaiului muzeului, denumit „Bogăția satului” și care va avea la bază iasomia.

La Centrul Cultural „Palatele Brâncovenești” Mogoșoaia, pe lângă expoziții și proiecții video și de lumini, va fi organizat un concert de muzică klezmer cu actrița Maia Morgenstern. Totodată, comunitatea muzeală pregătește, pentru Noaptea Muzeelor, la acest Centru Cultural de la Mogoșoaia, un moment de susținere a fostului director artistic, Doina Mândru, cea care a contribuit la organizarea acestei instituții, și care ar fi fost înlăturată de la conducerea centrului, fără niciun motiv, de la 1 mai. Astfel, în timpul conferinței de presă, care a avut loc pe 8 mai, a fost făcut un apel la reprezentanții comunității muzeale să meargă la Mogoșoaia și să poarte pancarte cu numele Doinei Mândru.

Pe de altă parte, printre organizațiile culturale care vor participa pentru prima dată în acest an la Noaptea Muzeelor se numără Centrul Național al Dansului București, care, cu această ocazie, va propune un proiect de Muzeu al Dansului Modern și Contemporan.

În plus, publicul va putea să meargă la „observatorul parcului național Văcărești”. Astfel, mica deltă a Bucureștiului va putea fi admirată de la etajul 17 al complexului rezidențial din preajma Văcăreștiului.

Și Târgul de artă comporană Art Safari Bucharest participă la Noaptea Muzeelor. Vizitatorii se pot bucura, printre altele, de Art Safari Dialogues Talk Non Stop, o serie de prezentări de artiști contemporani, sâmbătă, când programul va fi de la 19.00 la 04.00.

Totodată, de Noaptea Muzeelor, expoziția de fotojurnalism World Press Photo (WPP) 2015, din Piața Universității, va fi deschisă între orele 21.00 și 04.00 și vor fi proiectate și scurtmetraje, în parteneriat cu ShortsUp.

Și Artmark invită publicul, de Noaptea Muzeelor, să vadă expoziția „Capodopere de Nicolae Tonitza din colecții private”, între orele 19.00 și 04.00, la Palatul Cesianu-Racoviță.

Evenimentul expozițional se concentrează în jurul uneia dintre personalitățile marcante ale artelor plastice autohtone, Nicolae Tonitza. Expoziția își propune să cuprindă lucrări sugestive ale artistului, aflate în colecții particulare, înscrise în toate etapele de creație ale lui Tonitza. Totodată pentru o reprezentare cât mai fidelă a sensibilității artistului predispusă la variațiuni stilistice și a laitmotivelor care i-au marcat opera, expoziția va oscila pentru fiecare perioadă în parte de la producția de grafică la mediile picturale.

Un proiect nou în București, Muzeul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, va fi deschis publicului, în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor. În perioada evenimentului, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” deschide „Ușa Mare”, o importantă comoară arhitecturală, ușă ce este închisă în restul anului, cu excepția vizitelor anumitor personalități. De asemenea, vor putea fi vizitate amfiteatrul și sala Frescelor, în care vor rula filme de prezentare ale Universității, care vor include și informații despre noua structura educațională. Printre acestea se numără și prezentări ale Facultății de Urbanism și ale programului de admitere. Noaptea Muzeelor, în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, se va desfășura între orele 19.00 – 02.00.

NOAPTEA MUZEELOR 2015. RATB înființează o linie specială de autobuze, pentru Noaptea Muzeelor

RATB înființează o linie specială, pentru Noaptea Muzeelor, autobuzele urmând să aibă stații la muzee și să plece pe trasee de la Palatul Parlamentului și Piața Unirii, la intervale de o oră și jumătate.

Potrivit Regiei Autonome de Transport București (RATB), autobuzele de pe linia specială, înființată cu ocazia desfășurării evenimentului cultural „Noaptea Europeană a Muzeelor”, vor circula pe traseul: Palatul Parlamentului (Muzeul Național de Artă Contemporană), Calea 13 Septembrie, strada Izvor, Bd. B.P. Hasdeu, strada Vasile Pârvan, Calea Plevnei, strada Mircea Vulcănescu (Muzeul Militar Național), strada Baldovin Pârcălabul, Bd. Gării de Nord, Piața Gării de Nord, Calea Griviței, Bd. Dacia (Muzeul Literaturii), Piața Romană, Calea Dorobanților (Muzeul Național al Harților și Cărții Vechi), Bd. Constantin Prezan, Arcul de Triumf, Șoseaua Kiseleff (Muzeul Național de Geologie), Piața Victoriei, Calea Victoriei (Muzeul Național George Enescu, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Municipiului și Muzeul Național de Istorie), Splaiul Independenței, Piața Unirii, Bd. Dimitrie Cantemir, Calea Șerban Vodă, Piața Eroii Revoluției (Muzeul Bellu), cu întoarcere pe Șoseaua Viilor, strada Dr. Istrate, Parcul Carol (Muzeul Tehnic Național), strada 11 Iunie, Bd. Regina Maria, Bd. Libertății, Calea 13 Septembrie.

Autobuzele vor avea stații la Muzeul Național de Artă Contemporană – Calea 13 Septembrie, Muzeul Militar – strada Mircea Vulcănescu, Muzeul Literaturii – Bd. Dacia, stația „Piața Romană” (aferentă liniilor 79 și 86), stația „Piața Dorobanților” (aferentă liniilor 131, 301, 330, 331, 335) – Calea Dorobanților, Șoseaua Kiseleff – înainte de intrarea în Piața Victoriei, în stația aferentă liniei turistice, Muzeul Național George Enescu – Calea Victoriei, înainte de intersecția cu strada Gh. Manu, Muzeul Național de Artă al Romaniei – în Piața Revoluției (stația aferentă liniei turistice), Muzeul Municipiului București – Calea Victoriei, după intersecțiile cu Bd. Regina Elisabeta.
De asemenea, pe linia specială, autobuzele vor avea stații la Muzeul Național de Istorie (stația aferentă liniei turistice) – strada Lipscani, stația „Piața Unirii 1” (aferentă liniilor 104, 116, 117, 123, 124, 312, 313, 783), Piața Eroii Revoluției, în dreptul Cimitirului Șerban Vodă, Muzeul Tehnic Național – strada 11 Iunie, în stația „Parcul Carol I” (aferentă liniei 232).

Autobuzele vor pleca pe trasee de la Palatul Parlamentului, la orele 21.00, 22.30, 24.00, 1.30, 3.00, 4.30, și de la Piața Unirii, la orele 22.00, 23.30, 1.00, 2.30 și 4.00.

Și autobuzele de pe 16 linii de noapte (102, 104, 105, 106, 107, 108, 109, 110, 111, 112, 114, 115, 116, 117, 119 și 121), ale căror trasee sunt în zona muzeelor deschise cu ocazia evenimentului, vor circula în noaptea de sâmbătă spre duminică, la intervale de 50 de minute.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Cele mai frecvente greșeli la varza murată. Să nu faci asta niciodată
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum a ajuns cuvântul ”legionar” să fie cel mai căutat cuvânt de pe google după...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?