Șeful RA-APPS, Gabriel Surdu, a fost ARESTAT

Șeful RA-APPS, Gabriel Surdu, a fost ARESTAT
Publicat: 12/05/2015, 14:10

Judecătorii de la Curtea de Apel București (CAB) au decis să admită contestația procurorilor DNA la decizia Tribunalului București, prin care s-a dispus cercetarea lui Surdu sub control judiciar.

Astfel, CAB a dispus, marți, înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestul preventiv.

Sentința este definitivă, Gabriel Surdu urmând să fie încarcerat.

Surdu a fost reținut de procurorii DNA, în 29 aprilie, în dosarul în care este suspectat că i-a cerut șefului CJ Buzău să faciliteze firmei sale, pe care o conducea printr-un intermediar, obținerea unui contract pentru lucrări de canalizare în valoare de aproape 11 milioane euro. În 1 mai, analizând cererea procurorilor, Tribunalul București a dispus cercetarea lui Gabriel Surdu sub control judiciar.

Soluția luată de Tribunalul București nu a fost definitivă, motiv pentru care aceasta a fost contestată de anchetatori, în final, Curtea de Apel București admițând cererea lor.

Procurorii DNA au făcut, în 29 aprilie, patru percheziții în București și Prahova, la sediul RA-APPS, la o firmă și la locuințele unor persoane suspectate de fapte de corupție care ar fi fost comise în perioada 2013-2014.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că șeful RA-APPS, Georgian Gabriel Surdu, este suspectat că, în vara anului 2013, i-ar fi cerut președintelui Consiliului Județean Buzău, Cristinel Bîgiu, în prezent suspendat din funcție, să-i faciliteze obținerea unor contracte de lucrări în județul Buzău pentru SC Construct CO Group SRL, firmă pe care o conducea printr-un intermediar.

Cristinel Bîgiu ar fi fost de acord cu cererea lui Gabriel Surdu și l-ar fi sprijinit să obțină un contract de lucrări pentru SC Construct Co Group SRL, în comuna Ghergheasa, în schimbul intervenției sale pe lângă primarul localității buzoiene fiind solicitat 8% din valoarea contractului, au precizat sursele citate.

În acest sens, Bîgiu l-ar fi prezentat pe Horațiu Daniel Vidan Popa primarului localității Ghergheasa, iar în 21 mai 2014, între Primăria Ghergheasa și SC Construct Co Group SRL administrată de Vidan, a fost încheiat contractul de lucrări de proiectare și execuție privind „Modernizare drumuri de interes local și rețea publică de canalizare și stație de epurare în comuna Ghergheasa, județul Buzău”, în valoare de 48.678.773,89 lei, respectiv aproape 11 milioane de euro.

Cristinel Bîgiu, care a fost prefect din ianuarie 2005 până în mai 2007, apoi senator, în mandatul 2008-2012, a fost suspendat din funcția de președinte al Consiliului Județean Buzău, în decembrie 2014, după ce a fost arestat preventiv pentru luare de mită.

În februarie 2015, Cristinel Bîgiu a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită și conflict de interese în formă continuată și pentru tentativă de spălare a banilor, iar finul său, Florin Colgiu, pentru complicitate la aceste infracțiuni. În rechizitoriul procurorilor DNA se arată că, în perioada noiembrie 2013 – decembrie 2014, Cristinel Bîgiu a cerut, iar în zilele de 20 decembrie 2013, respectiv 6 decembrie 2014 a primit sumele de 45.000 lei, respectiv 50.000 lei, prin intermediari, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în calitate de președinte al Consiliului Județean Buzău, respectiv aprobarea atribuirii către firma Asociația pentru Dezvoltare, Inovație, Cultură și Antreprenoriat (ADICA) Călărași, prin procedură directă, a două contracte, precum și aprobarea plăților aferente, după recepționarea lucrărilor. Cele două contracte vizau elaborarea primelor două componente ale „Strategiei de dezvoltare durabilă a județului Buzău 2014-2020”.

Numele lui Cristinel Bîgiu apare și în dosarul în care fostul ministru al Internelor Cristian David este acuzat că ar fi luat mită 500.000 de euro pentru intervenții în favoarea unei persoane care revendica un teren.

Potrivit procurorilor, în 2007, Cristian David ar fi intervenit la prefectul de atunci al județului Buzău, Cristinel Bîgiu, în vederea stabilirii dreptului de proprietate în cazul unui teren de 15 hectare din municipiu, de către Comisia Județeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat aflat pe moarte își petrece ultimele săptămâni de viață creându-și propria versiune AI,...
Meteorologii Accuweather anunță 11 zile de mega-caniculă și risc uriaș de radiații în România. Ce...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Povestea lui Antonio, băiatul din satul Gura Vitioarei care nu a vorbit deloc până la...
Modificări MARI de la 1 septembrie 2024 în sistemul de pensii: cine se va putea...
Reacţia unui băimărean când a văzut cam cât ar trebui să cheltuiască pe zi la...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Locuitorii de la granița cu Ucraina au fost avertizați că vor cădea obiecte din spațiul...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Viktor Orban s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Kremlin, în ciuda criticilor din partea liderilor...
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
S-A DAT ORDIN pentru România direct de la UE. Este obligatoriu până pe 15 OCTOMBRIE
Zodii aflate în impas. E un moment bun de reflecție în viața lor
Vero Căliman, apariție sexy în costum de baie. Cum arată fosta Fetiță Zurli la plajă....
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
De ce Soarele ne face să strănutăm?
×