„Rusia ar putea deveni membră a Uniunii Europene, dat fiind că economiile noastre sunt complementare. Rusia are nevoie de tehnologie modernă, iar Uniunea Europeană are nevoie de resurse energetice”, a explicat Milos Zeman, potrivit site-ului agenției Sputnik.
Referindu-se la situația politică din Rusia, Zeman a apreciat că această țară este „în general o democrație”.
„În primul rând, sunt alegeri libere. În al doilea rând, există partide politice. Există opoziție, nu este mare, dar este problema lor, responsabilitatea lor. În plus, democrația constă și în descentralizare și în autoguvernare la nivel regional. Și mai important este să ai un sistem de distribuire a puterii în care zonele regionale se bucură de o libertate maximă – cred că aceasta este democrația”, a spus Milos Zeman.
Președintele Cehiei a participat la parada organizată sâmbătă la Moscova cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la victoria împotriva Germaniei naziste.