Concertul lui Julio Iglesias de la București de pe 20 mai a fost reprogramat. Când va avea loc

Concertul lui Julio Iglesias de la București de pe 20 mai a fost reprogramat. Când va avea loc
Publicat: 13/05/2015, 15:37

Artistul spaniol va începe a doua parte a turneului său european din 2015 pe 22 mai, la Cluj-Napoca, la Sala Polivalentă, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Biletele achiziționate pentru spectacolul din 20 mai, de la București, rămân valabile pentru concertul din iulie, dar persoanele care doresc recuperarea contravalorii acestora se pot adresa reprezentanților punctului de vânzare de la care au fost procurate, începând cu data de 18 mai.

În continuare, spectatorii interesați să participe la evenimentul din 2 iulie își vor putea procura biletele prin intermediul agenției Eventim, de la magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carturești, Humanitas, de la Sala Palatului, precum și online, prin www.eventim.ro, la prețuri variabile în funcție de categoria de loc.

Julio Iglesias a vândut peste 300 de milioane de exemplare ale celor 80 de albume lansate în întreaga lume, incluzând versiunile originale în mai multe limbi, compilații și materiale discografice live, devenind astfel cel mai bine vândut artist latino al tuturor timpurilor. Recunoscut de Guinness Book of Records, în 1983, premiat cu singurul disc de diamant oferit vreodată de această instituție, Julio Iglesias este artistul care a cântat și înregistrat melodii în cele mai multe limbi din istoria muzicii. În cei peste 45 ani de carieră, Julio Iglesias a primit 2.600 de discuri de aur și platină. A susținut peste 5.000 de concerte în 600 de orașe din întreaga lume, pentru peste 60 de milioane de spectatori.

Julio Iglesias a cântat în duete alături de artiști precum Frank Sinatra, Stevie Wonder, Willie Nelson, Diana Ross, Dolly Parton, Art Gurfunkel, Paul Anka, Charles Aznavour, Sting, The Beach Boys, Alejandro Fernandez, Placido Domingo, Lola Fores.

Julio Iglesias a susținut mai multe concerte sold-out atât în București, cât și în țară.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul vrea să știe tot ce faci. Se introduce un nou CNP. Ce plan are...
Romanița Iovan, mai bine ca niciodată. Înfloritoare la 59 de ani
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Când are loc deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris 2024? Tot ce trebuie să știi