Proiectul inițiat de Asociația Geomedia vizează reamenajarea potecii tematice denumite Valea Dinozaurilor, considerată una dintre cele mai frumoase șapte poteci tematice din România.
„Poteca va avea o lungime de opt kilometri pe traseul Sînpetru – Ohaba Sibișel – Nucșoara, va putea fi parcursă pe jos, cu bicicleta și, parțial, cu mașina, iar de-a lungul ei vizitatorii vor putea străbate locurile în care, în urmă cu circa 120 de ani, Ilona Nopcsa, sora celui dintâi cercetător al dinozaurilor din Țara Hațegului, Franz Nopcsa, descoperea primele fosile de dinozaur. Dar, în drumul lor, turiștii vor mai putea zăbovi și la centrele de vizitare Casa Dinozaurilor Pitici, Casa Tradițiilor și Centrul de vizitare al Parcului Național Retezat de la Nucșoara, vor putea admira Biserica din satul Sînpetru, câmpurile cu granit, peisaje, habitate specifice, arhitectura locală și vor afla cum se gospodăreau oamenii pe baza resurselor naturale vizitând Complexul tehnicii populare din satul Peștera”, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Geoparcul Dinozaurilor din Țara Hațegului, Adina Popa.
La rândul său, coordonatorul proiectului, Alexandru Andrășanu, susține că prin crearea acestei poteci tematice se dorește „o nouă abordare în valorificarea sustenabilă, turistică și educațională a temei dinozaurilor”.
„În acest mod ne propunem să contribuim la creșterea nivelului de înțelegere și apreciere a valorilor naturale și culturale de pe teritoriul Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului, la atragerea unui flux continuu de turiști și la stimularea activităților economice, sociale și culturale în comunitatea locală. Astfel, poteca poate îndeplini mai multe roluri: turistic, educațional, de relaxare și de dezvoltare a comunității”, mai spune Alexandru Andrășanu.
Potrivit acestuia, proiectul vizează dezvoltarea de activități educaționale și de formare pentru integrarea potecii în activitățile comunității locale și ale Rețelei EduGeoparc, prin intermediul atelierelor și sesiunilor de formare adresate elevilor, membrilor Asociației Femeilor din Sîntămăria Orlea și promotorilor de turism din zonă.
Proiectul beneficiază de o finanțare în valoare de aproximativ 25.000 de lei și este derulat împeună cu Unitatea de Administrare a Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului – Universitatea din București, Asociația Femeilor din Sîntămăria Orlea, Primăria comunei Sîntămăria Orlea și Școala Gimnazială Sîntămăria Orlea.