Bărbații suspectați în cazul tentativei de omor din Centrul Vechi au fost identificați

Bărbații suspectați în cazul tentativei de omor din Centrul Vechi au fost identificați
Publicat: 18/05/2015, 19:58

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul București, cei doi bărbați au fost prinși inclusiv cu ajutorul cetățenilor care fie au venit la poliție, fie au sunat la 112 și au oferit informații legate de incident.

„Având în vedere lipsa indiciilor cu privire la identitatea persoanelor în cauză, la data de 16 mai 2015, am formulat, prin intermediul mass-media, un apel către persoanele care puteau furniza detalii referitoare la agresiunea comisă. În urma acestui apel, au fost obținute numeroase informații de la persoane care s-au prezentat la organele de poliție ori au apelat numărul unic de urgență, în baza cărora au fost identificate persoanele implicate în agresiune”, se arată într-un comunicat emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Potrivit unor surse judiciare, duminică, la Poliția Capitalei, s-au prezentat trei fete care au declarat că i-au cunoscut pe cei doi agresori chiar în ziua incidentului, în Centrul Vechi și au oferit anchetatorilor o serie de amănunte care au dus la identificarea tinerilor.

Ulterior, la Poliție a ajuns și unul dintre suspecți, care a afirmat că nu a mai suportat presiunea mediatică.

Amicul său, însă, care, de altfel, a și înjunghiat victima, nu a putut fi găsit și este căutat de autorități.

Vineri noapte, în jurul orei 3.30, în Centrul Vechi al Capitalei, la intersecția străzilor Șelari și Lipscani, un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost victima unei agresiuni, fiind înjunghiat de mai multe ori în zona toracelui, după ce a intrat într-un conflict cu doi tineri.

Bărbatul rănit a fost transportat de urgență la spital și se află internat în stare gravă.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Peste...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Vedetele care vor participa la Survivor România 2025. Vor fi surprize mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cher dezvăluie cine este unicul bărbat celebru care a părăsit-o
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!