Alocația pentru copii va fi DUBLATĂ, premierul Ponta nu apare că a votat. Cum a reușit PNL să impună măsura în fața majorității PSD

Alocația pentru copii va fi DUBLATĂ, premierul Ponta nu apare că a votat. Cum a reușit PNL să impună măsura în fața majorității PSD
Publicat: 20/05/2015, 17:29

PNL a depus de ieri un amendament la Comisia de Muncă prin care a cerut dublarea alocației pentru copii, dar acesta a fost respins de actuala majoritate parlamentară, toți deputații PSD votând împotrivă. Președintele Comisiei de Muncă, pesedistul Florin Iordache, a anunțat că nu a fost respinsă dublarea alocației, ci s-a amânat discuția pentru a se cere detalii la Ministerul de Finanțe dacă sunt resurse în buget pentru aceste alocații.

Liberalii s-au mobilizat astăzi în Camera Deputaților și au profitat de absența de la ședința de vot pe articole a social-democraților. Astfel, au introdus un amendament privind dublarea alocației la 84 de lei, care a fost votat.

foto: Camera Deputaților / în tabel se arată cum au votat partidele parlamentare amendamentul privind dublarea alocației pentru copii, amendamentul fiind votat la ședința finală de vot final și de PSD

La ședința de vot final, premierul Ponta nu a votat la acest proiect legislativ, pe site-ul Camerei Deputaților neapărând că a votat acest proiect legislativ.

Imediat după acest moment, de la Guvern, Victor Ponta a anunțat că executivul și PSD susțin și ei majorarea alocației, neînțelegerile venind din faptul că liberalii nu au indicat sursa de finanțare., în condițiile în care impactul bugetar anual este estimat la 1,8 miliarde.

El a adăugat că pentru acest an și anul viitor pot fi găsiți bani, dar trebuie totuși indicată și sursa de finanțare, precizând că a discutat pe această temă atât cu președintele Klaus Iohannis, cât și cu președintele Camerei Deputaților.

„Spun ca principiu: suntem partid social-democrat și primii care ne bucurăm, ne era frică că dreapta se opune acestor lucruri. Acum înțeleg că ei își doresc foarte tare acest lucru și noi ni-l dorim cu atât mai mult. Nu am dat aviz de la Guvern că nu ni l-a cerut nimeni. L-am informat și pe președinte, voi informa și Camera Deputaților astăzi, doar să știm că 1,8 miliarde lei este impactul acestei măsuri. Dintr-un punct de vedere strict social-democrat, mi se pare un lucru bun și îl susțin din toată inima, dar vreau să știm că ne costă 1,8 miliarde lei pe an. Partea proastă este că cei care au făcut amendamentul nu ne-au spus de unde luăm, cum spune în Constituție, dar nu aș fi social-democrat dacă m-aș opune la asemenea idei. Să vedem, că nu ne-au spus cei care au votat, deci tot noi o să trebuiască să vedem de unde găsim banii. Anul ăsta îi găsim, îi găsim și la anul, dar înseamnă că ei vor să ne lase numai pe noi la guvernare, că noi îi găsim pentru alocații, nu știu unde o să-i găsească ei în continuare sau de unde o să taie”, a spus Ponta.

„Le mulțumesc și colegilor de la PSD.Este o veste bună, o primă veste foarte bună pentru familiile din România, pentru că nu vorbim de o măsură de stânga sau de dreapta, ci de trei milioane de copii care se vor bucura de această măsură. E o măsură pe care PNL, cu sprijinul ce lor de la aputere reușesc să o facă”, a spus Alina Gorghiu, co-președinte PNL.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Aviația rusă anunță că desfășoară pentru prima dată în conflictul cu Ucraina avionul stealth de...
Criminalul din Brăila nu se mai poate STĂPÂNI! Anchetatorii sunt șocați de comportamentul lui. Ce...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
O fetiță de 3 ani a sunat la 112 și a spus că tatăl ei...
Cine este șoferul care a ucis un copil de 9 ani pe Șos. Gării Cățelu....
Actrița CELEBRĂ care a murit SUBIT la 32 de ani. Abia acum ies la iveală...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul din Pantelimon, în care un băiat de 9 ani a...
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
„Ne-am bătut până la ultimul braț”. David Popovici, prima reacție după câștigarea medaliei de aur...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Noi imagini cu Dacia Bigster. Noul SUV de la Dacia va decima concurența - GALERIE...
David Popovici e campion olimpic la 200 metri liber şi aduce prima medalie pentru România...
MOTIVUL SECRET pentru care METEOROLOGII nu fac PREDICȚII precise
Se interzic mașini în România. Apare o nouă taxă auto în orașe. Amendă 500 lei/zi,...
Românii, mai săraci din toamnă. Vestea care le pune capac
Mireasa sezon 10, 29 iulie 2024. Cine sunt concurentele din noul sezon al show-ului matrimonial
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
Scandal la deschiderea Jocurilor Olimpice 2024! Mesajul transmis de organizatori după ce scena asemănătoare „Cinei...
BANCUL ZILEI. - Bulă, de ce n-o săruţi pe tanti Mioara?
RAR anunță un nou format pentru Cartea de Identitate a Vehiculului (CIV)