Președintele companiei care deține UPC vorbește despre o posibilă fuziune cu Vodafone. „Este ca o banană într-un borcan”

Președintele companiei care deține UPC vorbește despre o posibilă fuziune cu Vodafone. „Este ca o banană într-un borcan
Publicat: 20/05/2015, 12:34
Actualizat: 21/01/2020, 13:46

„Am analizat posibilitatea, din punctul nostru de vedere, și ar avea loc economii substanțiale dacă am găsi o cale de a lucra împreună sau de a combina companiile în Europa de Vest”, a afirmat marți Malone, într-o discuție telefonică.

Comparând Vodafone cu o banană mare într-un borcan, Malone a spus că „întrebarea este cum scoți mâna din borcan, cu banană cu tot”.

Malone a făcut referire la beneficiile unei fuziuni pe piețe precum Germania, Marea Britanie și Olanda.

La prețurile din piață, Vodafone este evaluată la 93 de miliarde de dolari, comparativ cu 45 de miliarde de dolari în cazul Liberty Global. Incluzând datoriile, Liberty Global are o valoare de circa 88 de miliarde de dolari.

Malone a refuzat să comenteze dacă cele două companii sunt implicate în discuții, dar a precizat că, din perspectiva acționarilor, există diferențe uriașe în privința stilului în care cele două imperii de comunicații sunt conduse.

„Principala barieră pentru noi, vorbind în termeni filozofici, nu fac nicio ofertă, este punctul de vedere diferit despre cum ar trebui să se dezvolte o companie. Filozofia lor este grad scăzut de îndatorare, riscuri scăzute și plăți mari către acționari. Eu prefer să cresc valoarea acțiunilor”, a spus Malone.

„Dacă există o mare potrivire în Germania? Absolut. Este o mare potrivire în Marea Britanie? Absolut. Este o mare potrivire în Olanda? Absolut. Există șansele de a crea o valoare enormă pentru acționari, dacă am putea să colaborăm”, a spus șeful Liberty Global.

Vodafone, a doua mare companie de telefonie mobilă din lume, cu afaceri din Marea Britanie, India și până în Africa, a analizat o colaborare cu compania americană Liberty Global, întrucât vrea să reducă dependența de serrviciile mobile, afectate de concurența intensă a prețurilor din Europa.

Vodafone Group avea locală prin Vodafone România.

Interesul Liberty Global pentru un posibil acord cu Vodafone reflectă schimbarea profundă de strategie într-o companie care până nu demult s-a ferit să dețină rețele de telefonie mobilă.

În interviu, Malone a spus că Liberty Global ar cumpăra operatori de telefonie mobilă în țări unde prezența companiei este suficient de puternică, precum Olanda. Luna trecută, Liberty Global a convenit preluarea operatorului belgian Base, pentru 1,5 miliarde de dolari.

În noiembrie anul trecut, Bloomberg News a relatat că Vodafone analizează problemele financiare și de reglementare, precum și sprijinul din partea investitorilor, pentru o posibilă tranzacție în acțiuni cu Liberty Global. Speculațiile legate de o asociere a celor două companii s-au intensificat în ultimele câteva săptămâni, analiști ai Citigroup afirmând că o tranzacție în acțiuni ar crește profiturile ambelor companii și ar genera economii de 1,4 miliarde de lire sterline pe an.

Vodafone a anunțat marți că veniturile din servicii ale grupului au revenit la creștere pentru prima oară în trei ani. Totuși, performanțele slabe din Germania și estimările de profit sub așteptările analiștilor au provocat un declin al acțiunilor de 3,9%.

Directorul general al Vodafone, Vittorio Colao, a fost întrebat în mai multe rânduri despre probabilitatea asocierii cu Liberty Global.

„Dacă vom constata că lucrurile au sens, fie că e vorba despre Liberty, fie despre Hellas Online, sau altă companie, vor analiza, iar dacă nu, vom continua cu strategia noastră de dezvoltare organică”, a spus Colao în timpul unei teleconferințe. El a refuzat să spună dacă au loc discuții cu compania lui Malone.

Un purtător de cuvânt al Vodafone a refuzat la rândul său să comenteze remarcile șefului Liberty Global.

Malone a cheltuit peste 50 de miliarde de dolari pentru ca Liberty Global să devină unul dintre cei mai mari operatori de servicii prin cablu la nivel internațional. Liberty Global este prezent și în România, prin intermediul UPC România, afiliat la UPC Broadband, divizia europeană a grupului.

Liberty Global a cumpărat furnizorul britanic de servicii broadband Virgin Media în 2013 și compania Ziggo din Olanda în 2014. Recent, Liberty Global a cumpărat drepturi de televizare a unor evenimente sportive, precum o participație la televiziunea britanică ITV.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Cel mai norocos ritual pentru fiecare semn zodiacal
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Gabriel Cotabiță a murit! Doliu în lumea artistică
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Uber a lansat opțiunea XXL