Majoritatea băncilor din România consideră necesară continuarea acordului cu FMI

Majoritatea băncilor din România consideră necesară continuarea acordului cu FMI
Publicat: 20/05/2015, 14:11

Astfel, 68% dintre respondenți consideră oportună continuarea acordului cu FMI, în timp ce 32% s-au declarat împotrivă.

„Barometrul bancar, instrument de informare al bancherilor” a fost realizat de EY România în baza unui parteneriat cu ARB, prin intermediul unui chestionar derulat cu conducerile băncilor membre ale asociației. La sondaj au participat bănci totalizând o cotă de piață în funcție de active de aproximativ 90%.

O misiune tehnică a FMI, Comisiei Europene și Băncii Mondiale este prezentă de marți la București, până pe 26 mai, pentru discuții tehnice privind reformele fiscale prevăzute în Codul Fiscal, inclusiv reducerea TVA, precum și planul de măsuri de reformă în economie, angajamente prevăzute în programul cu instituțiile financiare internaționale.

Al treilea acord încheiat cu instituțiile financiare internaționale în 2013, de tip stand-by, în valoare de 4 miliarde euro, expiră pe 27 septembrie, cu posibilitatea ca România să nu încheie toate reformele la care s-a angajat.

Reprezentanții Fondului se așteaptă ca o parte dintre obiectivele asumate să fie atinse, iar pentru acest lucru Guvernul să găsească soluții pentru rezolvarea unei părți dintre probleme, astfel încât programul să poată fi evaluat înainte de a expira.

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat la finalul săptămânii trecute că Guvernul ar putea lua în calcul continuarea parteneriatului cu insituțiile financiare internaționale dacă actualul acord se încheie cu succes în toamnă, însă ar dori unul mai flexibil, pe modelul polonez.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Elena Lasconi, o studentă mediocră. Cum arată notele primite de candidata la președinția României
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
9 luni de la moartea Mioarei Roman: "Toate pomenile pentru mama mea le-am făcut singură"....
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Jean Michel Jarre, Nașul muzicii electronice. „Pentru mine, muzica electronică este la fel ca gătitul:...