Noi acuzații pentru co-președintele PNL: Șeful Nei Guard spune că Blaga i-a cerut să-l ajute pe ginerele său cu firma de pază

Noi acuzații pentru co-președintele PNL: Șeful Nei Guard spune că Blaga i-a cerut să-l ajute pe ginerele său cu firma de pază
Publicat: 22/05/2015, 17:10

Sursele citate au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că numele copreședintelui PNL Vasile Blaga apare în dosarul de evaziune fiscală în care este urmărit penal ginerele acestuia, Andrei Rudeanu, dosar instrument de procurorii Parchetului Curții de Apel București, respectiv într-o declarație făcută în calitate de martor de către șeful firmei de pază Nei Guard, Mihai Neicu, cercetat și el pentru același gen de fapte.

Potrivit surselor judiciare, care citează din documente ale anchetatorilor, Mihai Neicu a dat o declarație ca martor în dosarul lui Andrei Ionuț Rudeanu, în care ar fi arătat că ajutorul nemijlocit pe care el personal și unul dintre administratorii firmei sale i l-ar fi acordat ginerelui lui Vasile Blaga și implicit companiei sale de pază nou create a venit ca urmare a unei presupuse rugăminți făcute de Blaga, în anul 2011, referitoare la Rudeanu.

Sursele citate au precizat că anchetatorii redau în documente declarația lui Mihai Neicu: „În perioada septembrie 2010 – primăvara anului 2011, am fost solicitat de numitul Blaga Vasile la o discuție la sediul Partidului Democrat, din municipiul București, Aleea Modrogan. Cu ocazia acestei discuții, acesta mi-a solicitat să-l ajut pe ginerele său, numitul Rudeanu Ionuț, care își înființase societatea de pază și protecție Axis Corporate Security, să obțină contracte de pază cu instituții de stat și companii private, și să îl ajut în managementul acestei societăți (recrutarea de personal, dotare, întocmirea documentației necesare, participări la licitațiile publice etc)”.

Neicu le-ar mai fi spus anchetatorilor că, în urma discuției sale cu Blaga, s-ar fi întâlnit, chiar a doua zi, cu Andrei Rudeanu și cu soția acestuia, Agathe Rudeanu, la Hotelul Phoenicia din București, pentru o discuție legată de dezvoltarea Axis Corporate Security. După discuții, Neicu ar fi convenit cu soții Rudeanu ca firma acestora să își desfășoare activitatea la etajul unu al clădirii, unde își avea sediul compania sa, Nei Guard, iar în continuare l-ar fi ajutat pe ginerele lui Blaga să obțină diverse contracte de pază, prin recomandările pe care i le-ar fi dat prin diverși beneficiari, susțin sursele citate.

Șeful firmei Nei Guard ar mai fi arătat, în declarația sa, citată de sursele judiciare: „În urma sprijinului acordat de către mine, numitul Rudeanu prin firma Axis a obținut mai multe contracte importante de pază, respectiv cu administrația domeniului public și privat sector 4 București, Spitalul «Marie Curie» din București, lanțul de hipermarketuri Carrefour și altele pe care nu mi le amintesc precis”.

O altă licitație la care ar fi participat și câștigat SC Nei Guard și Axis Corporate Security ar fi fost, conform declarației lui Neicu date în fața anchetatorilor, cea de la Administrația Națională a Drumurilor filiala Timișoara, pentru furnizare de servicii de pază. Neicu le-a fi spus procurorilor că, după câștigarea acestei licitații, a decis să-și retragă compania din consorțiu, pentru a rămâne doar Axis Corporate Security.

Sursele judiciare au mai arătat că, în timpul audierilor de joi, Andrei Rudeanu nu a recunoscut acuzația care i se aduce.

Procurorii Parchetului Curții de Apel București au cerut vineri arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Andrei Rudeanu Ionuț, Tribunalul București urmând să decidă va fi admisă solicitarea.

Copreședintele PNL Vasile Blaga a declarat, vineri, despre reținerea ginerelui său, Andrei Rudeanu, că îi pare rău de această situație, dar că, până la urmă, fiecare își duce crucea, iar dacă a greșit, va trebui să plătească, adăugând că speră că acesta își va dovedi nevinovăția.

„Nu aș spune că nu îmi pare rău de situația în care se află. Înainte de orice..și eu am suflet. Este tatăl nepotului meu, soțul fiicei mele, dar până la urmă fiecare își duce crucea. dacă a greșit, va trebui să plătească. Sper să își dovedească nevinovăția”, a spus Blaga.

Andrei Rudeanu a fost reținut joi, în dosarul în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu de 600.000 de euro. Alături de Andrei Rudeanu, la audieri au fost duse și alte persoane, dar numai el a fost reținut.

Polițiștii au făcut, joi, percheziții în București și Hunedoara, într-un dosar în care sunt vizate cinci firme de pază, printre care și cea a lui Andrei Rudeanu, care ar fi fost implicate în comiterea unor infracțiuni de evaziune fiscală, prin înregistrarea în contabilitate de achiziții fictive de servicii.

„Din investigații a reieșit faptul că, în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor către bugetul de stat, reprezentanții unei companii specializate în prestări de servicii de pază ar fi creat un circuit infracțional, format din mai multe societăți comerciale, prin care ar fi fost evidențiate tranzacții fictive”, se arăta într-un comunicat de presă al Poliției Române.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Data exactă la care vor fi virate tichetele sociale în luna octombrie. Banii intră direct...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cutremur în tenis! Simona Halep a anunțat chiar azi, 2 octombrie
Eclipsa solară aduce mari transformări. Persoanele care își schimbă cariera
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Telescopul Webb a descoperit dioxid de carbon și apă oxigenată pe unul dintre sateliții lui...