16:28
Din primele informații, localnicul ar fi consumator de alcool, însă nu se știe dacă în momentul de față este sau nu în stare de ebrietate. Bărbatul amenință că se sinucide dacă soția sa, cu care ar fi avut un conflict, nu va accepta să stea de vorbă cu el.
La fața locului se îndreaptă polițiști, dar și echipe din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea.
Salvatorii vor încerca să stea de vorbă cu bărbatul pentru a-l determina să coboare de pe stâlpul de electricitate pe care s-a urcat.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea, trei echipaje se îndreaptă spre Suraia, un echipaj SMURD și două autospeciale cu apă și spumă, una dintre ele fiind dotată și cu pernă gonflabilă.