Două dintre fiicele lui B.B. King spun că tatăl lor a fost ucis. Autoritățile au deschis o anchetă

Două dintre fiicele lui B.B. King spun că tatăl lor a fost ucis. Autoritățile au deschis o anchetă
Publicat: 26/05/2015, 10:47

Biroul de medicină legală din comitatul Clark din statul american Nevada a anunțat printr-un mesaj publicat pe Twitter că trupul neînsuflețit al celebrului chitarist și cântăreț de blues american se află în juridiscția sa și că rezultatele autopsiei acestuia vor fi obținute cel mai devreme peste șase săptămâni.

Aceeași instituție americană a adăugat faptul că va efectua și o anchetă oficială, în colaborare cu Poliția din Las Vegas.

Două dintre fiicele muzicianului B.B. King, Karen Williams și Patty King, spun că tatăl lor a fost otrăvit de doi dintre asociații săi, dintre care unul este avocatul care s-a ocupat de afacerile artistului.

„Cred că tatăl meu a fost otrăvit prin administrarea unor substanțe. Cred că tatăl meu a fost asasinat”, a declarat fiecare dintre cele două fiice ale artistului, ale căror declarații au coincis din acest punct de vedere și au fost depuse la poliția locală.

Avocatul Fundației B.B. King consideră însă că aceste declarații sunt nefondate și lipsite de respect la adresa muzicianului.

Karen Williams și Patty King au dezvăluit de asemenea, într-o înregistrare video care a fost publicată pe internet, că membrii familiei King au fost împiedicați să îl viziteze pe B.B. King de către cei doi asociați ai acestuia, în ultimele zile de viață ale artistului american.

B.B. King a murit pe 14 mai la vârsta de 89 de ani în Las Vegas. Potrivit medicilor legiști din Las Vegas, artistul a murit în somn, iar decesul său a fost cauzat de o serie de accidente vasculare cerebrale (AVC) de mică intensitate.

B. B. King a fost diagnosticat cu diabet de tip 2 în anii ’80. Muzicianul a fost internat de urgență în prima parte a lunii aprilie, într-o clinică din Las Vegas, din cauza deshidratării, o complicație medicală generată de diabet.

La începutul lunii mai, artistul publicase un mesaj pe contul său de Facebook prin care îi asigura pe fanii lui, spunându-le că se simțea mai bine și că primea îngrijiri medicale în domiciliul său din Las Vegas.

Funeraliile sale sunt programate pentru vineri, în statul american Mississippi. Nu se știe deocamdată dacă ancheta oficială deschisă de Poliția din Las Vegas va determina o amânare a ceremoniei funerare.

În ultimii ani, artistul american a avut mai multe probleme de sănătate. În octombrie 2014, cântărețul și-a anulat cele opt concerte pe care le mai avea programate în turneul său nord-american, după ce a căzut pe scenă, în timpul unei reprezentații la House of Blues din Chicago.

În aprilie 2014, celebrul chitarist și interpret de blues le-a cerut iertare fanilor săi după o reprezentație bizară pe care a susținut-o la Peabody Opera House din orașul St. Louis, atribuită ulterior faptului că B.B. King uitase să ia unul dintre medicamentele ce i-au fost prescrise de medici.

Născut în Mississippi, muzicianul american, căruia i se mai spunea „King of the Blues” („Regele blues-ului”), este considerat unul dintre cei mai mari chitariști din toate timpurile și mulți artiști de seamă, precum Eric Clapton, spun că s-au inspirat de-a lungul anilor din muzica sa.

B. B. King și-a început cariera muzicală în 1947. În anii ’50, el susținea, în medie, 275 de concerte pe an, iar în 1956 a susținut 342 de concerte. În ultimii ani, cântărețul a continuat să susțină, în medie, aproximativ 100 de concerte pe an.

Recompensat cu 15 premii Grammy, B. B. King a avut numeroase piese de succes, cele mai cunoscute fiind „Every Day I Have The Blues” și „The Thrill Is Gone”, interpretate de artist la chitara lui, Lucille.

A fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1987. În 1990 a primit National Medal of Arts, iar în 2006 fostul președinte american George W. Bush l-a decorat cu Presidential Medal of Freedom.

În decembrie 2008, B. B. King a concertat împreună cu Foo Fighters și John Mayer la primul concert susținut în onoarea artiștilor nominalizați la premiile Grammy, care a avut loc în Los Angeles.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Raluca Podea, amanta lui Ilie Năstase?! Brigitte Pastramă nu a mai putut răbda: „Am simțit...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Pensie crescută pentru românii care au lucrat în condiții speciale. Când intră în vigoare legea
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Eclipsa solară aduce mari transformări. Persoanele care își schimbă cariera
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Telescopul Webb a descoperit dioxid de carbon și apă oxigenată pe unul dintre sateliții lui...