Potrivit Skoda, interiorul lui Super Combi este la fel de spațios și portbagajul are o capacitate de 660 litri, cu 27 litri mai mare decât cel al modelului pe care îl înlocuiește.
Dacă se pliază locurile din spate, capacitatea totală de transport crește la 1.950 litri. Noua Skoda Superb Combi împrumută motoarele turbo în patru cilindri pe benzină și motorină de la versiunea anterioară, care produc între 120 cai-putere și 280 cai-putere.
Propulsoarele Euro 6 sunt echipate cu un sistem de conservare a energiei în timpul frânării și unul stop/start, care promit să diminueze consumul de carburanți cu 30%.
Noua Skoda Superb Combi va fi prezentată oficial în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, în luna septembrie și va fi oferită spre vânzare în Europa începând cu luna octombrie.