Prima pagină » Sport » Argăseală: Diminuarea sumei din drepturile TV a fost argumentată prin scăderea nivelului fotbalului

Argăseală: Diminuarea sumei din drepturile TV a fost argumentată prin scăderea nivelului fotbalului

Argăseală: Diminuarea sumei din drepturile TV a fost argumentată prin scăderea nivelului fotbalului
Argăseală: Diminuarea sumei din drepturile TV a fost argumentată prin scăderea nivelului fotbalului

„A rămas să se convoace o nouă Adunare Generală pentru stabilirea unui punct de vedere după ce vom studia documentele. Însă gândiți-vă că argumentele au fost de scădere a acestui contract din cauza faptului că nivelul fotbalului a scăzut. Și aici cred că suntem responsabili toți. Pentru că din discuțiile pe care le-am avut, dânșii au spus că nu mai pot să aibă venituri pe măsura contractului pe care l-au semnat. Și rămâne să discutăm în următoarea Adunare Generală cele două variante. Acum nu am votat. Vrem să ne formăm o opinie comună pentru ca apoi să putem să votăm varianta cea mai bună, și pentru noi, și pentru operatorul de televiziune. Procentual nu știu cu cât se cere diminuarea. Dar gândiți-vă că trebuie să fie diferența de la locul 14 la locul 18. Suma aceea pe care revenea echipelor acelea în clasamentul cu 18 cluburi”, a spus Argăseală la finalul Adunării Generale a LPF de marți.

Întrebat dacă există posibilitatea renunțării la actualul contract și reluarea procedurilor de vânzare a drepturilor TV, Argăseală a răspuns: „Liga va face un studiu, va informa cluburile cu situația după care va cere părerea tuturor. Probabil se va ajunge și la această situație (n.r. – reluarea procedurilor de vânzare a drepturilor TV) în cazul în care nu mai există posibilitatea prelungirii contractului cu actualul operator”.

Președintele CSMS Iași, Florin Prunea, a declarat, marți, că reprezentanții Intel Sky Broadcast și-au motivat cererea de diminuare a contractului aducând informații incorecte în fața conducătorilor de cluburi. „Ei ne-au dat o informare, dar una incorectă din punctul meu de vedere. Pentru că acolo sursele erau transfermarkt, articole din presă… și nu așa se face o informare corectă. Am văzut bugetul clubului meu acolo, că e 2 milioane, deși clubul meu a cheltuit mai mult. Și la fel, bugetul altor cluburi diminuat foarte mult. Deci a fost o informare, dar nu la modul profesionist. Urmează ca LPF să primească un document oficial din partea operatorului, iar apoi vom avea Adunarea Generală în care vom hotărî ce este de făcut”, a precizat Prunea.

Compania Intel Sky Broadcast (ISB) din Malta, deținătoarea dreturilor TV pentru Liga I, a cerut, marți, în cadrul Adunării Generale a Ligii Profesioniste de Fotbal, diminuarea valorii contractului pentru transmiterea meciurilor din primul eșalon, în sezonul viitor.

Surse din cadrul LPF au declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că ISB a propus reducerea cu aproximativ 6 milioane de euro a sumei pe care o are de plătit anual către grupările din Liga I.

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat, la 4 martie 2014, semnarea unui parteneriat media pe cinci ani cu firma Intel Sky Broadcast din Malta, având ca obiect comercializarea drepturilor de difuzare a meciurilor din Liga I. Conform contractului, Liga Profesionistă de Fotbal trebuie să încaseze de la Intel Sky Broadcast suma netă de 27,5 milioane de euro pe sezon, în cei cinci ani. La această sumă se adaugă un milion de euro pentru Cupa Ligii. În plus, LPF primește o sumă egală cu 20 la sută din veniturile nete din publicitate, care vor fi obținute de către televiziunile ce transmit meciurile din Liga I.

Autor

Citește și