Prima pagină » Magazin » Arnold Schwarzenegger va reintra în pielea personajului care l-a făcut celebru

Arnold Schwarzenegger va reintra în pielea personajului care l-a făcut celebru

Arnold Schwarzenegger va reintra în pielea personajului care l-a făcut celebru
La 33 de ani de la lansarea primului film, Arnold Schwarzenegger este gata să reia personajul Conan Barbarul într-o continuare prevăzută să ruleze în sălile de cinematograf în 2016, anunță lefigaro.fr, conform Agerpres.

După ce a fost Conan Barbarul în 1982 și Conan Distrugătorul în 1984, fostul guvernator al statului California, Arnold Schwarzenegger va fi legendarul Conan și în 2016, într-o nouă serie de aventuri.

Filmul reprezintă o continuare a primului episod, regizat de John Millius, în care Schwarzenegger interpretează un Conan mai în vârstă. „Când reapare, a fost deja hoț, războinic, pirat, rege, legendă.. Acum este un bărbat mai în vârstă”, a afirmat producătorul Chris Morgan într-un interviu postat pe TheArnoldFans.com.

Fredrik Malmberg, un alt producător intervievat de site, arată că noua peliculă va avea numeroase scene de luptă. „În ultima scenă din filmul ‘Conan Barbarul’ din 1982, personajul nu pare a fi fericit că a ajuns rege. A venit timpul să se întoarcă pe câmpul de luptă”, spune producătorul.

Este un lucru obișnuit ca actorul să își reia personajele cu care a avut succes. În 1984, cu ‘Conan Distrugătorul’ al regizorului Richard Fleisher, Schwarzenegger a reușit să aibă o reputație mondială. Va fi din nou și Terminator T-800 în ‘Terminator Genusys’, film a cărui lansare este programată în 1 iulie, conform Agerpres.

Autor