Mesajul judecătorului Cristi Danileț pentru senatorii care au cerut demiterea lui Stanciu și Kovesi

Publicat: 28/05/2015, 10:12
Actualizat: 28/05/2015, 11:35

Reacția lui Danileț a venit după ce președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu și alți membri ai Camerei Superioare, i-au cerut printr-o scrisoare deschisă președintelui Klaus Iohannis să le înlăture „prin demitere ori demisie” pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi și președinta ÎCCJ, Livia Stanciu.

Scrisoarea judecătorului Cristi Danileț este redată integral mai jos:

„Stimați domni senatori,

Întrucât ați dat publicității o scrisoare destinată președintelui României în legătură cu un aspect judiciar și pentru a participa în mod efectiv la dezbaterea publică pe care nu mă îndoiesc că v-ați dorit-o procedând astfel, înțeleg să îmi exprim punctul de vedere în virtutea îndatoririi mele deontologice de a susține și promova statul de drept și a angajamentului meu de a adopta o poziție publică fermă atunci când se pune în discuție orice subiect major de interes public privind justiția și mai ales reputația magistraților.

Țin să subliniez de la bun început că nu încerc nici pe departe să acopăr o eventualitate disfuncționalitate a sistemului judiciar, ci consider că demersul meu se impune pentru a lămuri exact opinia publică, dar și pe dvs, asupra anumitor aspecte invocate.

România este stat democratic, unde funcționează principiul separației puterilor în stat. Acesta presupune că justiția trebuie să fie independentă. Și asta nu ca un privilegiu, ci ca o garanție pentru cetățeanul obișnuit că soluția unui proces nu poate fi influențată prin intervenția vreunui politician sau alt gen de imixtiuni. Dvs cunoașteți acest principiu și, odată cu învestirea dvs. în demnitatea de senatori ai României, ați jurat să îl apărați. Ca și mine, de altfel, la învestirea în funcția de judecător. Constatând însă că prin cele conținute în scrisoarea deschisă prin care dvs. cereți președintelui României să procedeze la `demiterea sau demisia` a președintelui ICCJ și a procurorului-șef al DNA demersul dvs ar putea fi interpretat ca o imixtiune în cariera celor doi înalți magistrați, cu tot respectul cuvenit vă reamintesc câteva dintre reglementările care privesc atât procedurile judiciare, cât și cele care privesc cariera magistraților.

1. Dvs faceți referire la o cauză soluționată recent de o instanță din țară prin care o persoană a fost achitată definitiv după ce în cursul procesului fusese arestată preventiv și:

– Afirmați că probele cu privire la existența faptei nu au existat niciodată. Or, eu constat din datele publice existente pe portalul instanțelor AICI că motivul achitării nu este nicidecum inexistența faptei, ci fie că fapta nu este prevăzută de legea penală, fie că nu a fost comisă cu vinovăția prevăzută de lege. Dar pentru aceasta trebuie să așteptăm cu toții motivarea hotărârii, care încă nu a fost redactată;

– Afimați că procedura s-a declanșat în urma unui denunț calomnios din partea președintelui ICCJ. Eu aș recomanda mai multă rezervă în stabilirea de către senatori a unor încadrări juridice și vinovății; dacă bănuiți că un cetățean al țării a comis o infracțiune, ar trebui să sesizați Parchetul, nu pe Președintele țării. Apoi, este de remarcat încă o dată că această persoană care a formulat sesizarea pentru o faptă de șantaj a acționat considerându-se victimă a unei infracțiuni, nu ca magistrat; dar dacă considerați că el s-a folosit în vreun fel funcția sa pentru a obține vreun folos, ar trebui să sesizați Inspecția Judiciară, nu pe Președintele țării.

– Afirmați că persoana implicată a fost arestată pe nedrept de către DNA și în absența oricăror garanții constituționale. Nu este așa: în România cel care arestează este judecătorul, începând cu anul 2003; apoi, arestarea în această cauză a fost verificată și contestată în fața mai multor judecători, în cadrul procedurilor judiciare recunoscute de lege drept garanții pentru inculpat, și inculpata a avut avocat, așa cum rezultă de pe același portal al instanțelor (AICI, AICI, AICI, AICI). Nu știu acum dacă în soluționarea acestei cauze cineva a comis vreo încălcare de lege, respectiv dacă și cui se poate imputa faptul că inculpata a stat în arest și ulterior a fost achitată. Dar opinia publică trebuie să cunoască că motivele de arestare sunt diferite de motivele de condamnare și că este greșit să se creadă că cineva arestat va fi și condamnat în mod automat, căci în felul acesta ar dispărea rolul procesului. După cum trebuie să se știe că este posibilă condamnarea la închisoare a unei persoane cercetată în libertate, sau achitarea unei persoane arestate, ceea ce nu implică automat culpa magistratului. Trebuie să se mai știe că orice persoana arestată nelegal are la îndemână proceduri pentru compensarea bănească a perioadei de arestare nelegală, în anumite condiții. În orice caz, dacă în cauza de față s-a comis vreo încălcare a legii și dacă există procedură de tragere la răspundere a celor culpabili, voi susține un astfel de demers;

2. Dvs cereti Președintelui țării să folosească `instrumente constituționale și legale`, precum și `autoritatea morală inerentă instituției Președintelui`, pentru a le înlătura prin demitere sau demisie pe cele două doamne magistratat care ocupă una funcția de șef al DNA, celalaltă funcția de președinte al ICCJ. Domnilor senatori:

– Pe de o parte cele două doamne nu au vreo culpă în cele petrecute în cauză pentru că: șeful DNA nu a instrumentat dosarul inculpatei, iar președintele ICCJ a acționat ca victimă, nu ca magistrat. Pe de altă parte, demisia este un act unilateral și ea nu poate fi impusă de cineva, iar demiterea unui magistrat, ca instituție juridică, nu există în dreptul nostru;

– Legea prevede expres motivele de revocare a unui magistrat din funcția de conducere (dacă despre asta e vorba când vorbiți de `demitere`). Potrivit art. 53 alin. 6 și art. 54 alin. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, revocarea din funcția de conducere se face pentru trei motive: a) în cazul în care nu mai îndeplinesc una dintre condițiile necesare pentru numirea în funcția de conducere; b) în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul și comunicarea, asumarea responsabilităților și aptitudinile manageriale; c) în cazul aplicării uneia dintre sancțiunile disciplinare. După cum se vede, cazul indicat de dvs nu e prevăzut în lege. Or, Președintele țării nu are instrumentele de a interveni în cariera magistraților cu funcții de conducere de la nivelul de vârf al sistemului, tocmai pentru a se proteja independența acestuia chiar față de cel care face numirea. Astfel, din conținutul acelorași articole menționate mai sus, rezultă în mod clar că președintele ICCJ și șeful DNA nu pot fi demiși la cererea senatorilor sau la inițiativa președintelui României; mai mult, pentru revocarea șefului DNA este necesar și avizul CSM.

– Tot legea nr. 303/2004, în art. 65, prevede expres motivele de eliberare din funcție a unei persoane din funcția de magistrat (dacă despre asta e vorba când cereți Președintelui să se folosească de poziția lui în cadrul CSM pentru a declanșa o anchetă disciplinară pe numele celor două doamne). În legătură cu acest aspect precizez că Președintele țării nu ocupă vreo poziție în cadrul CSM ci, potrivit art. 25 din Legea nr. 317/2004 cu privire la Consiliul Superior al Magistaturii, el prezidează, fără drept de vot, lucrările Plenului CSM la care participă. Dar el are dreptul, la fel ca și dvs de altfel, să sesizeze Inspecția Judiciară în cazul comiterii de către un magistrat a vreunei abateri disciplinare dintre cele expres prevăzute în art. 99 din Legea nr. 303/2004.

3. Domnilor senatori, împărtășesc viziunea dvs cu privire la statul de drept, exprimată în scrisoarea deschisă. Mă bucur că în felul acesta vă depărtați de pozițiile din anii trecuți când unii dintre dvs cereați înființarea de comisii speciale pentru anchetarea procurorilor sau chiar din acest an când unii dintre dvs susțineați înființarea de comisii speciale pentru activitatea DNA și ICCJ. Cred că este evident pentru toată lumea că astfel de inițaitive sunt total contrare principiului `supremației legii` și `separației puterilor în stat`.

M-aș bucura să militați pentru acest principiu și pentru a preveni ca autoritățile locale să adopte reglementări nelegale (cum ar fi cele privind ridicarea de către firme private a autoturismelor parcate nelegal), sau ca Guvernul să adopte ordonanțe neconstituționale (suntem țara în situație de urgență la fiecare trei zile), sau ca Parlamentul să adopte legi contrare reglementărilor UE (cum ar fi cea privind taxa de primă înmatriculare devenită taxă pe poluare și transformată în timbru de mediu). Dar mai ales m-aș bucura să susțineți, la fel de vehement ca acum, acest principiu în fața colegilor dvs atunci când justiția instrumentează cauze penale cu parlamentari și miniștri, care trebuie să își facă apărări pe fond în fața organelor judiciare și nu în Parlament. Nu mă îndoiesc că în virtutea principiului pe care tocmai îl clamați nu veți mai adera la ideea transformării camerelor Parlamentului în instituții de blocare a demersurilor judiciare sau chiar de instituire a impunității pentru anumite persoane, creând dacă nu certitudinea, cel puțin aparența că anumite persoane se situează deasupra legii în virtutea deținerii unor funcții în stat. Aceasta și pentru că `rule of law` înseamnă guvernarea prin lege, nu prin oameni; or, legea trebuie să se aplice în mod egal pentru toți.

4. În final, permiteți-mi ca tot în virtutea acestui principiu, afirmat din ce în ce mai des în spațiul public în România, să vă reamintesc că în trei rapoarte ale Comisiei Europene din anii precedenți s-a considerat inadecvată și contrară principiului independenței justiției orice formă de presiune din partea politicului asupra sistemului judiciar și orice atac personal la adresa unor magistrați. De aceea, consider că ar fi mai potrivit ca demersurile dvs să se limiteze doar la aspecte instituționale. Aceasta cu atât mai mult cu cât Justiția, Parlamentul, Guvernul, Președintele statului își datorează o cooperare loială, după cum ne-a sfătuit Comisia de la Veneția

Vă asigur de întreaga mea participare la soluționarea deficiențelor de sistem pe care le veți sesiza în mod legal instituției din care fac parte.

Cu stimă,

Judecător Cristi Danileț,

membru CSM”

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer...
Câte tipuri de AVC există. Cum s-a produs cel care l-a răpus pe Gabriel Cotabiță!...
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Scăpați de cel mai mare coșmar. Soluția fantastică pentru curățarea pereților
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Monica Vitti, regina filmului italian