Zeci de persoane evacuate au fost evacuate la Satu Mare după ce cota de pericol a râului Crasna a fost depășită

Zeci de persoane evacuate au fost evacuate la Satu Mare după ce cota de pericol a râului Crasna a fost depășită
Publicat: 28/05/2015, 10:07
Actualizat: 28/05/2015, 21:59

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Satu Mare, Aurel Ulici, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că persoanele evacuate au fost cazate la căminul cultural din localitate, unde au primit apă și alimente.

„Un număr de 20 de persoane, 12 adulți și șapte copii, au fost evacuate din casele lor din localitatea Craidorolț, după depășirea cotelor de pericol pe râul Crasna, și au fost cazate la căminul cultural, unde au primit apă și alimente. O altă persoană, imobilizată la pat, a fost transportată de un echipaj SMURD la rude. Au fost afectați 1.500 metri liniari de dig, care a fost supraînălțat cu 6.000 de saci cu nisip. Localitatea nu a fost, din fericire, inundată”, a spus Ulici.

De asemenea, tot în cursul serii de miercuri, au fost evacuate 109 persoane care locuiau în 15 locuințe din cartierul Sătmărel, din municipiul Satu Mare, din cauza grindinei care a spart acoperișurile locuințelor acestora.

„În urma infitrațiilor apei în pereții de chirpici, a existat un pericol de prăbușire a locuințelor. Persoanele respective au fost transportate la căminul cultural al cartierului. Grindina căzută a fost de mărimea oului de găină”, a mai spus purtătorul de cuvânt al ISU Satu Mare.

Potrivit acestuia, debitul râului Crasna este, joi, în scădere, dar se menține codul roșu de inundații.

Avertizarea cod roșu de inundații a fost prelungită până joi, la ora 02.00, pe râurile Crasna și Barcău, în județele Sălaj și Satu Mare, iar codul portocaliu a fost menținut până joi dimineață pe râuri din județele Cluj, Sălaj, Maramureș, Satu Mare, Bistrița-Năsăud și Bihor.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună