Ancheta procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) vizează o grupare infracțională suspectată de trafic de minori și proxenetism, care acționa atât în România, cât și în Spania.
Potrivit unor surse judiciare, tinerele, unele dintre ele minore, erau obligate să stea pe stradă și să racoleze clienți, în zona Lizeanu, pe străzile din zona Academiei de Poliție, precum și pe străzile Padina și Privighetorilor, din apropierea DN1 București – Ploiești, dar și în zona Scala din centrul Capitalei.
Aceste zone erau controlate de membrii grupării, care percepeau și o taxă între 50 și 200 de lei de la fiecare prostituată care venea să racoleze clienți.
Sursele citate au precizat că grupul a fost constituit în 2007, de Marioara Constantin, zisă Bistrița, și Gheorghiță Iulian Ilie.