După eșecul de la Roland Garros, Simona Halep primește o veste liniștitoare. O jucătoare importantă a fost eliminată în turul doi

Publicat: 28/05/2015, 14:12
Actualizat: 29/05/2015, 00:08

Dacă ar fi ajuns în finală la Roland Garros, Wozniacki ar fi depășit-o pe Simona Halep, locul 3 WTA, în clasamentul jucătoarelor profesioniste.

Halep își va păstra locul 3 sau va coborî cel mult pe locul 4, această ultimă situație fiind valabilă dacă rusoiaca Maria Șarapova va ajunge în sferturile de finală ale turneului parizian.

Simona Halep, locul 3 WTA, finalista ultimei ediții a French Open, a fost eliminată, miercuri, în turul al doilea al turneului de la Roland Garros, după ce a fost învinsă, cu scorul de 7-5, 6-1, de croata Mirjana Lucici-Baroni, locul 70 WTA,

Eliminarea în turul 2 la French Open este cel mai slab rezultat al Simonei Halep la un Grand Slam, de la ediția 2013 a turneului de la Wimbledon.

Calificarea în manșa a doua la Roland Garros este recompensată cu 70 de puncte WTA și cu un premiu de 50.000 de euro.

Anul trecut, ea obținut 1.300 de puncte și 825.000 de euro. Astfel, românca a pierdut peste 1.200 de puncte, fiind întrecută în ierarhia WTA de sportiva cehă Petra Kvitova.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
E interzis să faci asta în lift. Lista e lungă. Amenzi pentru românii de la...
Istoria alegerilor prezidențiale. Care a fost soarta perdanților din turul doi
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de...