Mesajul lui Gâlcă, pentru Rădoi, care vine să-i ia locul la Steaua

Mesajul lui Gâlcă, pentru Rădoi, care vine să-i ia locul la Steaua
Publicat: 29/05/2015, 00:06
Actualizat: 04/08/2015, 13:25

„Sunt foarte bucuros pentru acest titlu de campion și mă bucur că jucătorii au avut puterea să revină pe primul loc. S-a demonstrat și astăzi că echipele din subsolul clasamentului pot să obțină rezultate foarte bune. Am câștigat până acum două trofee, dar cred că cel de astăzi este cel mai important. Cel de-al treilea, Cupa României, va fi mai greu de obținut, pentru că trebuie să trecem cât mai repede peste euforia din această seară. Astăzi băieții au depus un efort extraordinar, Iașiul s-a așezat pe două linii și a jucat doar pe contraatac, iar noi am avut câteva ocazii de gol dar nu am marcat”, a spus Gâlcă.

Constantin Gâlcă i-a urat mult succes viitorul antrenor al Stelei, Mirel Rădoi. „Rădoi este binevenit la Steaua și îi doresc mult succes. Eu îmi doresc să mă despart de Steaua cu un nou trofeu. Am învățat multe în această perioadă cât am fost antrenorul Stelei”, a precizat Gâlcă.

Echipa Steaua a câștigat campionatul României pentru a treia oară consecutiv și a 26-a oară în istoria sa, în urma remizei cu formația CSMS Iași, scor 0-0, și a eșecului înregistrat de ASA Târgu Mureș, scor 1-2, cu Oțelul Galați, în ultima etapă a Ligii I.

Steaua a încheiat campionatul României cu 22 de victorii, cinci remize și șapte înfrângeri, acumulând un total de 71 de puncte. ASA Târgu Mureș a încheiat campionatul pe locul 2, cu 68 de puncte.

Echipa condusă de Constantin Gâlcă a fost lider detașat în tur, dar în retur a fost ajunsă și depășită de ASA Târgu Mureș, recuperând prima poziție în penultima etapă.

Steaua va evolua în preliminariile Ligii Campionilor, iar ASA Târgu Mureș în preliminariile Ligii Europa.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat aflat pe moarte își petrece ultimele săptămâni de viață creându-și propria versiune AI,...
Ce a pățit Florentina din Iași, după ce s-a cuplat pe Facebook cu un tânăr...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Mario, reacţie halucinantă după ce a ieşit din BAC: 'Am ieşit să beau'. Ce notă...
Emily Burghelea, nevoită să stea o perioadă cu o TIJĂ în cap, după accidentul de...
Reacţia unui băimărean când a văzut cam cât ar trebui să cheltuiască pe zi la...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
O femeie s-a aruncat cu propriul copil de pe acoperișul unui bloc! Mama și-a explicat...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
ISU Tulcea emite RoAlert: Pot cădea obiecte din spaţiul aerian. România nu e vizată de...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
Interdicție impusă PRIN LEGE în România. Toți cei cu animale trebuie să respecte: SANCȚIUNE maximă
Planuri pentru independența financiară în 15 ani. Niciodată nu e prea târziu
Cine ar fi, de fapt, iubita lui Babasha. Artistul nu se mai ascunde: „Fără cuvinte”
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Vrei să pierzi din grăsime și să îți crești mușchii? Iată ce recomandă nutriționistul
×