Prima pagină » Știri » Ambasadorul Olandei la București are o explicație pentru viteza mare a internetului din România: „Oligarhii nu l-au păstrat pentru ei în anii ’90”

Ambasadorul Olandei la București are o explicație pentru viteza mare a internetului din România: „Oligarhii nu l-au păstrat pentru ei în anii ’90”

Ambasadorul Olandei la București are o explicație pentru viteza mare a internetului din România: „Oligarhii nu l-au păstrat pentru ei în anii '90
Ambasadorul Olandei la București, Matthijs van Bonzel, a declarat, vineri, la cea de-a treia ediție a forumului Eurosfat, că Europa va fi "o singură familie" dacă va respecta regulile stabilite.

Ambasadorul Olandei la București, Matthijs van Bonzel, a declarat, vineri, la cea de-a treia ediție a forumului Eurosfat, că Europa va fi „o singură familie” dacă va respecta regulile stabilite.

„Vă amintiți de campania lui Bill Clinton din 1992 și expresia lui «It’s the economy, stupid!»? Acesta este baza regulilor pe care le avem în Europa. Vrem să fim uniți, să fim o singură familie, fără frontiere. Dacă urmăm cele câteva reguli pe care le-am decis împreună, vom putea trăi împreună așa diverși cum suntem în ceea ce privește religia, tradițiile, istoria, geografia. Dacă nu, vedem că apar diferențe uriașe în privința nivelului de bogăție, vedem diferențe în migrație. Regulile pe care le facem sunt cruciale”, a afirmat ambasadorul olandez.

Van Bonzel a precizat că în prezent Europa nu are succes din punct de vedere economic, amintind că în ultimul top al competitivității la nivel mondial, publicat săptămâna aceasta, se află doar cinci țări europene în primele 15.

România este pe locul 47 în acest top, dar „ar trebui și poate avansa rapid”, deoarece are resurse, are potențial și face parte din cea mai mare piață din lume, iar în unele domenii, precum IT, a înregistrat succese mari.

„Internetul în România este printre cele mai rapide din Europa. De ce? Pentru că n-a existat internet în comunism și astfel baronii locali, oligarhii n-au păstrat internetul pentru ei în anii ’90. Nu erau conștienți de faptul că internetul era în curs de dezvoltare în acea perioadă. Dacă dați românilor o șansă să demareze afaceri, îi stimulați și le dați stat de drept așa cum s-a întâmplat în economiile de piață din Europa, atunci România poate crește mult mai rapid și mai echilibrat decât până acum. Vedem creștere economică în unele orașe, Cluj, Timișoara și, bineînțeles, București, dar o creștere la nivelul întregii economii merge mână în mână cu dezvoltarea statului de drept și a justiției”, a afirmat Matthijs van Bonzel, la o dezbatere despre politicile europene în justiție.

Eurosfat, organizat de Europuls și CRPE, este un forum anual de dezbateri europene ce are loc în România începând cu anul 2013. Scopul evenimentului este de a aduce împreună politicieni, reprezentanți ai societății civile și ai mediului de afaceri, experți și cetățeni pentru a dezbate asupra celor mai importante teme de pe agenda europeană, astfel facilitând poziționarea actorilor români în cadrul UE.

Citește și