TIFF 2015. Peste 2.500 de spectatori au participat vineri seara la deschiderea oficială a festivalului

Publicat: 30/05/2015, 12:17

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), ajuns la ediția cu numărul 14, s-a deschis oficial vineri seara la Cluj, când în Piața Open Air, în prezența a mii de spectatori, a fost proiectat filmul „Povești trăsnite”/„Wild Tales”. Prezentatorul galei a fost Tudor Giurgiu, președintele festivalului, care le-a mulțumit celor peste 2500 de spectatori pentru „cea mai mare prezență de până acum la o gală de deschidere a TIFF-ului” și a anunțat și că „biletele se vând online, în avans, în cantități record, cel puțin dublu față de anul trecut”.

La seara de gală au fost prezenți și Emil Boc, primarul Clujului; Excelența Sa, Claudio Pérez Paladino, ambasadorul Argentinei în România; consilierul economic al Ambasadei SUA la București, Michael Stewart; actorul Walter Donado, actor în filmul serii, „Povești trăsnite”, care va intra din 12 iunie în cinematografe.

Ambasadorul Claudio Pérez Paladino a inaugurat focusul dedicat Argentinei anul acesta la TIFF și a anunțat un nou parteneriat cu Festivalul Internațional de Film Independent Buenos Aires – BAFICI, în urma cărora cele două festivaluri își vor proiecta reciproc câștigătorii an de an.

FOTO: Chris Nemes

Tudor Giurgiu a prezentat locațiile și evenimentele noi de anul acesta: TIFF Campus – demarat cu ocazia Cluj – Capitala Europeană a Tineretului 2015; Cine-piscina – un eveniment inedit la care iubitorii de film sunt invitați în costumele de baie, pe 1 iunie, ora 20.30, la Club Moving din Hotel Belvedere; Depozitul de filme – care intră anul acesta în programul obișnuit TIFF cu filme și concerte cu intrarea liberă, dar și ca spațiu de joacă, târg și grădină de vară, promițând să devină un nou de loc de întâlnire constant pentru Cluj.

De asemenea, a fost prezentat proiectul EducaTIFF, ajuns la cea de-a șaptea ediție, care promovează importanța educației cinematografice și necesitatea introducerii ei în școlile din România.

Directorul artistic TIFF, Mihai Chirilov, a declarat că de neratat sunt, printre altele, filmul „Despre oameni și oi”/„Rams”, distins cu Premiul Un Certain Regard la Cannes, titlurile din secțiunea Supernova, „un fel de superlativ al festivalurilor mari ale lumii” și retrospectiva dedicată lui Mircea Daneliuc.

„Pentru cei tineri: vă încurajez să descoperiți filmele acestui mare regizor român. Apoi, aici, în Piața Unirii, vă invit să vedeți cel mai recent film românesc care a câștigat un premiu la Cannes, în Un Certain Regard – «Comoara», filmul lui Corneliu Porumboiu, care va fi și el la Cluj. Sper ca Piața Unirii să fie la fel de plină”, a spus el.

În Piața Unirii au răsunat ritmuri de tango, Compania de Tango Cluj prezentând un flash mob cu dansatori amatori. Trupa de teatru stradal Compagnie des Quidams, care revine în Cluj după 4 ani, a prezentat un fragment din noul lor spectacol muzical și vizual unic: „FierS à Cheval”. Acesta va putea fi văzut în întregime la Castelul Banffy – Bonțida, sâmbătă, 30 mai, de la ora 20.30.

FOTO: Chris Nemes

În cadrul Weekend la Castel vor avea loc și premiera în România a mult-așteptatului documentar despre liderul trupei Nirvana, „Kurt Cobain: Montage of Heck”; un cine-concert Zenzile, care acompaniază live documentarul „Berlin: simfonia unui mare oraș” (1927), precum și o serie de ateliere și jocuri pentru copii, sub numele Cetatea micilor antreprenori.

Un alt clip din cadrul galei i-a fost dedicat unui eveniment special, deopotrivă muzical și cinematografic: „Escortata”/„A tolonc”, de Michael Curtiz, cu acompaniamentul live al orchestrei Operei Maghiare din Cluj – marți, 2 iunie, 20.30. Povestea filmului este una inedită: acum 100 de ani, Clujul era un Hollywood al Transilvaniei. Regizorul și producătorul JenÅ‘ Janovics transformase orașul într-un imens studio. În vara lui 1914, sub atenta sa îndrumare, Kertész Mihály filma în oraș unul dintre primele sale filme. 28 de ani mai târziu, sub numele de Michael Curtiz, regizorul câștiga Oscarul pentru Casablanca. Între timp, primele lui filme s-au pierdut. Escortata a supraviețuit însă în subsolul unei clădiri, unde a fost găsită din întâmplare. 100 de ani mai târziu, clujenii îl vor vedea pentru prima dată, la TIFF.

FOTO: Adi Bulboacă

Programul complet al festivalului precum și toate noutățile pot fi găsite pe www.tiff.ro. Biletele pot fi cumpărate online, de pe www.biletmaster.ro, și de la casieriile TIFF.

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), ediția a 14-a, se desfășoară în perioada 29 mai – 7 iunie 2015, la Cluj-Napoca. Evenimentul este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația pentru Film și Cultură Urbană.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Aș vrea să te vizualizez epidermic”, un alt sociolog de la SNSPA, acuzat de Ana...
BREAKING | Avion Ryanair cu 153 de pasageri la bord, probleme tehnice pe Aeroportul Otopeni!
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au...
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele...
Informații îngrijorătoare despre starea lui Nicu Covaci: „Lucrurile nu se îndreaptă deloc spre bine”
Patricia a comandat o ciorbă de văcuță și o saramură de crap, într-un restaurant din...
Dieta STRICTĂ a lui David Popovici! Alimentele pe care nu le mănâncă niciodată: Este un...
Cine este Marius Pieleanu, al doilea profesor de la SNSPA acuzat de abuz sexual: "O...
'Durere mare'- Părinții doctoriței Gavril, reacție sfâșietoare
David Popovici, medalie de bronz în proba de 100 m liber la Jocurile Olimpice de...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Preț ITP 2024: Cât timp poți circula cu ITP-ul expirat? Ce acte sunt necesare și...
David Popovici câştigă medalia de bronz a probei olimpice de 100 metri liber
Au AMUȚIT toți! Inteligența Artificială A ȘOCAT la Olimpiada de Matematică
Se confiscă banii românilor. Trebuie să declari și să plătești la stat: „Efectul va fi...
Viață mai ușoară pentru toți românii. Ce se întâmplă cu actele esențiale
Insula Iubirii Plus, sezonul 8. Diandra nu știe dacă își dorește să continue idila cu...
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum...
Gabriela Cristea traversează o perioadă dificilă cu fiica sa, Victoria! Cu ce dificultăți se confruntă:...
Marele rival al lui David Popovici în finala de 100 de metri, aflat în plin scandal...
BANCUL ZILEI. O blondă intră tremurând într-o farmacie: - D..d..doaaamnăă..a..veve..ți vi..vibratoare?
Brânza ricotta, în pericol din cauza unei secete fără precedent