Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iași au reținut un bărbat pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la introducere, fără drept, în țară de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc.
„În cauză există suspiciunea rezonabilă că în cursul lunii ianuarie 2015, inculpatul Baltariu Adrian Romică a luat decizia de a introduce în mod ilegal în România o cantitate de droguri de mare risc în acest sens solicitându-i suspectului A.C.A. să-i comande de pe site-ul www.ebay.com cantitatea de 2800 g Acacia Confuza Inter Root Bark Powder, Taiwan Acacia”, arată comunicatul DIICOT.
La un oficiu poștal din județul Iași a ajuns în martie un colet având greutatea de 1,5 kg expediat din TAIWAN, în interiorul căreia se găseau două pungi de plastic de culoare argintie fiecare a câte 700 grame având etichetă autoadezivă cu inscripția mențiunea „Formosa (ACRB) Tannin Powder Net Wt: 700gr. product of Taiwan” ce conțineau cantitatea de 1410,00 grame pulbere care conține DMT (N,N-dimethyltryptamine), coletul fiind expediat pe numele suspectului A.C.A, arată comunicatul DIICOT.
În aprilie procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iași împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO IAȘI – Serviciul Antidrog au surprins în flagrant pe inculpatul Baltariu Adrian Romică în timp ce primea respectivul colet în care se aflau droguri de mare risc. Ulterior, Tribunalul Iași a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile.