O cunoscută actriță de la Teatrul Bulandra a decedat la vârsta de 84 de ani

O cunoscută actriță de la Teatrul Bulandra a decedat la vârsta de 84 de ani
Publicat: 02/06/2015, 14:54

Mihaela Juvara s-a stins din viață „discret și probabil demn, așa cum a trăit”, a scris Tudor Chirilă pe blogul personal, precizând că, în ultimii ani, actrița „a fost dată uitării”.

„A fost actriță a Teatrului Bulandra, deținut politic timp de doi ani de zile (victimă a absurdei și dureroasei «purificări» a dosarelor din anii cincizeci), mama unui băiat care a devenit crucea grea a părinților lui în această viață, bolnav fiind de o boală care nu te omoară, dar nici nu te lasă să trăiești. Apoi a fost profesoara care a pregătit pentru examenul de admitere la IATC, ATF și mai nou mult dezbătuta UNATC zeci de actori”, a spus Tudor Chirilă.

Potrivit acestuia, Mihaela Juvara avea „o suferință pulmonară care nu-i mai permitea să umble mai mult de cinci metri fără să fie nevoită să se odihnească câte zece minute”.

Mihaela Juvara a fost înmormântată marți dimineață, la cimitirul Bellu din București.

Mihaela Juvara s-a născut pe 4 martie 1931, la București. A jucat în 19 spectacole la Teatrul Bulandra, după cum au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții instituției.

Acestea sunt: „Treizeci de arginți” (1954), „Doamna Calafova” (1955), „Răzvan și Vidra” (1955), „Trei generații” (1956), „Căsuța de la marginea orașului” (1957), „Casa Bernardei Alba” (1966), „Meteorul” (1968), „Viteazul” (1969), „Tranzit” (1974), „Ivanov” (1975), „Tineri căsătoriți caută cameră” (1977), „Undeva o lumină” (1977), „Casa cea nouă” (1978), „Infidelitate conjugală” (1979), „Voluptatea onoarei” (1980), „Rezervația de pelicani” (1983), „Romeo și Julieta la sfârșit de noiembrie” (1984), „Hamlet” (1985) și „Mizantropul” (1989).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...