Darius Vâlcov, urmărit penal pentru un nou comision de 10% din contracte publice, cerut din fotoliul de ministru. Mita s-ar fi ridicat la peste 370.000 euro

Darius Vâlcov, urmărit penal pentru un nou comision de 10% din contracte publice, cerut din fotoliul de ministru. Mita s-ar fi ridicat la peste 370.000 euro

Darius Vâlcov este urmărit penal pentru trafic de influență, într-un nou dosar, au anunțat miercuri procurorii DNA. Vâlcov este acuzat că în timp ce era senator și ministru al Bugetului, apoi al Finanțelor, ar fi cerut un comision de 10% de la un om de afaceri, pentru a interveni la Compania de Apă Olt (acolo unde, ca primar la Slatina, ar fi intervenit de mai multe ori, în schimbul mitei, conform dosarelor anterioare ale DNA).

Vâlcov ar fi cerut, prin intermediar, 1,7 milioane lei (peste 370.000 de euro), pentru a interveni și a-i obține omului de afaceri contractul și plata la timp a banilor de la compania județeană din Olt. Vâlcov ar fi primit banii în două tranșe, în septembrie 2014 și în februarie 2015, conform procurorilor DNA.

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, în 20 mai, pe Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina, județul Olt, fost ministru al Finanțelor și fost senator, pentru trafic de influență, spălare de bani și operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcțiile ocupa de acesta. Darius Vâlcov este în arest preventiv din 2 aprilie.

Minel Florin Prina, fost primar al municipiului Slatina, este judecat pentru complicitate la trafic de influență și complicitate la spălare de bani, omul de afaceri Lucian Petruț Șușală, pentru complicitate la trafic de influență, complicitate la spălare de bani și complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, Petre Bogdan Timofte și Constantin Cristian Tomescu, pentru complicitate la trafic de influență, spălare de bani și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit rechizitoriului trimis instanței, în 2009, Theodor Berna, administratorul societății Tehnologica Radion la data faptelor, i-a cerut lui Darius Vâlcov, care atunci era primar al municipiului Slatina, să intervină la factori de decizie de la SC Compania de Apă Olt SA, pentru a câștiga licitații de lucrări pentru obiective din Slatina, Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești. În schimbul intervenției sale, Theodor Berna i-ar fi promis lui Darius Vâlcov că îi dă 20 la sută din valoarea sumelor încasate (fără TVA) din contractele de execuție a lucrărilor.

Societatea Tehnologica Radion a câștigat licitațiile organizate în cadrul proiectului „Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și apă uzată în județul Olt”, fiind semnate contracte cu Compania de Apă Olt, pentru mai multe lucrări, în valoare de 78.201.552,15 lei.

Anchetatori susțin că Darius Vâlcov și Theodor Berna ar fi convenit ca sumele de bani promise în schimbul intervenției fostului ministru să fie date doar în numerar, în lei și la sediul firmei. Astfel, în perioada ianuarie-martie 2011, Vâlcov s-ar fi prezentat periodic la sediul societății Tehnologica Radion, unde ar fi primit, de la administratorul acesteia, suma totală de 1,2 milioane de lei, în trei tranșe de câte 400.000 de lei.

Câți bani ar fi primit Vâlcov de la fostul primar Minel Florin Prina

Darius Vâlcov mai este acuzat că, în perioada aprilie-decembrie 2011, a primit de la omul de afaceri, prin intermediul fostului primar Minel Florin Prina, suma totală de 2,5 milioane de lei, în cinci tranșe a câte 500.000 de lei, banii fiind dați lui Prina, în municipiul Slatina. Vâlcov ar mai fi primit, în perioada 2012- 2013, de la omul de afaceri, prin intermediul mai multor firme, suma de 3.080.000 de lei.

Procurorii îl mai acuză pe Darius Vâlcov și că, începând din 2011, a efectuat operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcțiile de primar, senator și ministru, utilizând informații deținute în virtutea acestora, în legătură cu șapte firme pe care le deține în fapt și pe care le administrează, prin interpuși, obținând astfel foloase de 2.272.200 de lei.

Potrivit anchetatorilor, Darius Vâlcov ar fi obținut mai multe bunuri, între care trei lingouri de aur, care cântăresc în total trei kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripționat Renoir, un tablou inscripționat Jean Cocteau și o pictură pe lemn, inscripționată Aurel Acasandrei, precum și sumele de 90.000 de dolari și 1.323.850 de lei.

Anchetatorii susțin că banii și bunurile au fost depozitate într-un seif. Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că seiful se afla în casa deputatului PSD Daniel Bărbulescu, prieten al fostului ministru al Finanțelor.

Procurorii au pus sechestru asigurător pe trei lingouri din aur, în valoare de 465.355 de lei, 172 de opere de artă, în valoare de 2.558.658 de lei, 63.010 de lire sterline, 290.334 de euro și 73.077 de dolari. De asemenea, a fost instituit sechestrul asigurător prin poprirea sumelor de 90.000 de dolari, 1.322.950 de lei și 600.000 de lei.

Dosarul tablourilor

Procurorii DNA au făcut, în 26 martie, șase percheziții în localități din județul Olt, în municipiul Slatina și în București, fiind căutate tablourile care ar fi fost achiziționate de Darius Vâlcov, prin interpuși, de la case celebre de licitații, cu bani presupus obținuți din fapte de corupție. În urma perchezițiilor, anchetatorii au găsit 101 tablouri, pe care figurează semnătura unor pictori celebri, cum ar fi Pablo Picasso (două gravuri și un desen în cărbune), Andy Warhol, Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Gheorghe Petrașcu, Constantin Piliuță, Corneliu Baba, Horia Bernea sau Octav Băncilă, potrivit DNA.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că fostul ministru al Finanțelor a predat procurorilor 47 de tablouri, pe lângă cele peste 100 de opere de artă ridicate deja de anchetatori. Tablourile predate au fost inventariate și predate unui muzeu.

Potrivit surselor citate, Darius Vâlcov intenționa să deschidă o galerie de artă în București, iar în acest scop luase un spațiu și începuse amenajarea, dar, din cauza cercetărilor, ar fi ascuns tablourile la patru persoane de încredere. Anchetatorii ar fi găsit unele tablouri prin dulapuri sau pe sub paturi, din cauza faptului că Vâlcov și oamenii săi de încredere s-ar fi grăbit să le ascundă.

Galeria de artă pe care Darius Vâlcov intenționa să o deschidă în Capitală este pe strada Stockholm, din Sectorul 1, unde anchetatorii au găsit la percheziții 29 de tablouri. Darius Vâlcov ar fi dat un milion de lei unui intermediar, în 2013, pentru achiziția de tablouri, au precizat sursele citate.

Operele de artă găsite de procurori la adresa din Sectorul 1 sunt semnate, printre alții, de Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Corneliu Baba, Nicolae Vermont, Nicolae Dărăscu, Mircea Mihai Ciobanu, Rudolf Negely, Ștefan Câlția, Adam Bălțatu, Aurel Băieșu, Dumitru Ghiață, Iosif Iser, Samuel Mutzner, George Catargi, Francisc Chiuariu, Constantin Piliuță, Constantin Păuleț, Andy Worhol și Mihai Sârbulescu. Tot la aceeași adresă au fost găsite și obiecte decorative semnate Pablo Picasso și Victor Brauner, au spus sursele citate.

Darius Vâlcov a avut două mandate de primar la Slatina, din 2004 până în 2012. În 27 martie 2012, Darius Vâlcov și-a anunțat demisia din PDL, partid al cărui membru a fost din anul 2000. Astfel, el a fost eliberat din funcția de primar în 28 martie 2012, printr-un ordin al prefectului. La alegerile din iunie 2012, Darius Vâlcov a fost reales primar al Slatinei cu peste 80 la sută din voturi, dar a renunțat la funcție câteva luni mai târziu, respectiv în decembrie 2012, când a fost ales senator de Olt din partea PSD.

Din august 2014 și până în decembrie 2014, Darius Vâlcov a fost ministru delegat pentru Buget, iar de la sfârșitul anului trecut și până în 20 martie 2015 a fost ministru al Finanțelor Publice. În 26 mai, plenul Senatului a luat act de demisia lui Darius Vâlcov din calitatea de senator. De asemenea, Vâlcov și-a dat demisia și din PSD, în 25 mai.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Anunţ şoc despre BORCEA. Ce a făcut, de fapt, în puşcărie: Îl bătea și pe...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Miranda, luna lui Uranus, ar putea avea un ocean sub suprafața sa, indică un studiu