Klaus Iohannis a tăiat panglica la noul sediu al Centrului Național Cyberint al SRI

Publicat: 04/06/2015, 15:51

Potrivit unui comunicat al Adminstrației Prezidențiale, șeful statului a remarcat progresele înregistrate de Serviciul Român de Informații în punerea în stare de funcțiune a unui sistem național de securitate cibernetică, în condițiile în care amenințarea este una aflată într-o dinamică permanentă.

De asemenea, șeful statului a vorbit despre importanța componentei de prevenție în domeniu și despre necesitatea adoptării unui cadru legislativ adecvat, modern, capabil să ofere instrumentele necesare în mod legitim prezervării securității cibernetice în România.

Cu acest prilej, profesioniști din cadrul Centrului au susținut o serie de prezentări privind riscurile și amenințările de natură cibernetică cu care se confruntă România, aliații și partenerii săi, precum și măsurile luate de Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint, pentru gestionarea acestora, menționează sursa citată.

Centrul Național Cyberint a fost înființat în 2008, odată cu adoptarea de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării a hotărârii privind aprobarea Structurii și a Regulamentului de Funcționare ale SRI. Centrul oferă platforma de colaborare a instituțiilor din cadrul sistemului de securitate națională cu responsabilități în domeniu, precum și interfața de cooperare cu structurile similare din cadrul NATO, se precizează în comunicat.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...