Catedrala Neamului, rezistentă la cutremure de 8,5 grade, pregătită de slujbe din 2017. Galerie FOTO de pe șantier

Publicat: 04/06/2015, 19:44
Actualizat: 21/08/2015, 18:38

În decembrie 2011 se turna prima cifă de beton la Catedrala Neamului, după aproape trei ani și șase luni, construcția a fost ridicată mai bine de jumătate, iar în alți doi ani ar trebui să aibă uși și ferestre, catapeteasma pictată și să permită să se facă slujbe.

Consilierul patriarhal Vasile Crăcăoanu spune că durabilitatea și siguranța au fost cuvintele de ordine de la care au pornit toate lucrările acestui obiectiv, iar la proiectare s-a ținut cont de cele două aspecte, soluțiile alese îndeplinind aceste criterii. Durabilitate pentru că trebuie să dăinuie minim 500 de ani și siguranță pentru că într-o perioadă atât de mare de timp trebuie să reziste și la eventuale cutremure de peste 8,5 grade pe scara Richter.

„Clădirea catedralei este proiectată să reziste la toate cutremurele de peste 8,5 grade pe scara Richter ce pot apărea într-o perioadă de 500 de ani. Într-o perioadă de 500 de ani putem avea opt-nouă cutremure de peste șapte grade pe scara Richter”, explică Vasile Crăcăoanu alegerea celor mai bine soluții de siguranță și durabilitate.

La Catedrala Neamului se vor folosi 100.000 de metri cub de beton, 45.000 de tone de armătură rigidă și aproximativ 25.000 de tone de armătură flexibilă, de zece ori mai mult decât la un bloc de zece etaje. Eficiența energetică este asigurată de zidurile masive de rezistență și de cărămida plină folosită pe interiorul și exteriorul acestora.

„Până acum s-au utilizat 65 la sută din aceste cantități La un bloc de zece etaje, cu tot cu fundație, intră aproximativ 10.000 de metri cubi. Noi avem 100.000 de metri cubi, adică de zece ori mai mult. O mare parte, 25.000 de metri cubi de beton, 5.000 de tone de armătură, a fost folosită la fundație. Catedrala va fi gata la roșu în iunie 2017”, mai spus Vasile Crăcăoanu.

În prezent se monitorizează frecvent tasarea corpului catedralei, astfel încât să poată începe execuția subsolurilor clădirilor adiacente și să nu apară diferențe de nivel între cele două corpuri, cu tasări diferite.

Despre costurile construcției a vorbit părintele Nicolae Crîngașu, consilier patriarhal, coordonator la sectorul monumente și construcții bisericești, care a arătat că valoarea totală ar fi sub 100 de milioane de euro, până în faza „la roșu”, și nu 400-500 de milioane, așa cum s-ar fi vehiculat, sume foarte deplasate față de realitate.

„Cheltuielile au fost până acum de aproximativ 46 de milioane de euro, în care sunt incluse absolut toate, de la taxe, facturile emise, salarii, avize, ceea ce reprezintă peste 50 la sută din valoarea totală. Pentru biserică ar mai trebui 45 de milioane de euro, astfel că valoarea totală ar fi sub 100 de milioane de euro, «la roșu». Sperăm ca în 2017 starea ei să fie consacrată cultului, să fie închisă, acoperită cu ferestere și uși, să aibă catapeteasmă pictată, iar starea construcției să permită să se facă slujbe”, spune părintele Nicolae Crîngașu.

OCTAV GANEA / MEDIAFAX FOTO

Donațiile care susțin șantierul Catedralei vin lunar de la credincioși, la care se adaugă colecta națională, dar și sumele alocate de Guvern, primării și consilii județene.

„Singurele cifre de care vorbim sunt cele prezentate azi, adică sub 100 de milioane de euro. Donațiile care susțin acest șantier vin lunar de la credincioși, la care se adaugă colecta națională. Peste acestea vin sumele alocate de primării, Guvernul, consiliile județene din țară. Un exemplu ar fi un părinte, de aproape 100 de ani, de la Cazane, Porțile de Fier, care donează lunar aproape toată pensia lui. Cele mai multe donații vin de la parohii și mănăstiri din țară și străinătate, transmise lunar”, spune părintele Crîngașu.

Catedrala Neamului, o construcție cu mii de metri cubi de zidărie, de beton, armătură, cofraje și suduri

Din luna august 2013 până în prezent au fost executate lucrări la suprastructura catedralei, care au fost finalizate în totalitate între cotele 0-9 metri, 90 la sută între cotele 9-18 și 50 la sută peste nivelul 18 metri, până la 27 de metri. Toate aceste lucrări înseamnă 2.978 mc de zidărie, 9.788 mc de beton turnați, 4.909 tone de armătură flexibilă, 1.915 tone de armătură rigidă, 27.468 mp de cofraje și peste 30.000 ml de suduri.

Obiectivul principal al echipei de coordonare a lucrărilor îl reprezintă continuarea lucrărilor la structura de rezistență a Catedralei și finalizarea acestora până în iunie 2017. Apoi, în funcție de sursele de finanțare obținute pentru execuția întregului ansamblu arhitectural, prioritățile sunt: execuția subsolurilor clădirilor adiacente Catedralei, execuția parcării subterane, a lumânărarului, a pangarului și a pieței pietonale.

OCTAV GANEA / MEDIAFAX FOTO

Încălzirea va fi realizează strict electric, prin corpuri statice, radiatoare și panouri radiante electrice, respectiv radianți electrici în infraroșu de joasă frecvență. Auxiliar, echipamentele de ventilare-climatizare vor putea realiza o încălzire cu aer cald.

Soluțiile tehnice pentru asigurarea trăiniciei edificiului au fost implementate atât în faza de proiectare, cât și în cea de execuție. Unele dintre elementele suprastructurii sunt alcătuite din beton armat, cu armătură clasică, o altă parte este din beton armat, cu armătură rigidă.

Având în vedere că în perioada de utilizare clădirea va fi supusă unui anumit număr de cutremure, s-au ridicat anumite semne de întrebare asupra conexiunii zidului de cărămidă cu elementul de rezistență din beton armat. S-a constatat că execuția zidului de cărămidă după finalizarea elementului de rezistență nu asigura o legătură suficientă între cele două elemente, existând riscul desprinderii acestuia în cazul unui cutremur. După discuții între membrii echipei de coordonare a lucrărilor, proiectanții și executanții lucrărilor, s-a ajuns la concluzia că execuția zidului de cărămidă înaintea turnării betonului în elementul de rezistență este cea mai trainică soluție tehnică, în acest fel fiind asigurată încastrarea fiecărei cărămizi în zidul de beton.

Catedrala – altar de 320 de metri, portice de inspirație brâncovenească, ocnițe moldovenești și opt turle

Edificiul central al ansamblului arhitectural îl constituie însăși Catedrala, în formă de Bazilică. Sub altarul de 320 de metri a fost îngropată crucea sfințită în 2007, care marca locul construcției Catedralei.

OCTAV GANEA / MEDIAFAX FOTO

În construcția Catedralei se întrepătrund simbolul corabiei mântuirii, simbolul cruciform al Mântuitorului răstignit și înviat și simbolul casei Sfintei Treimi. Planul orizontal, reprezentând Crucea lui Hristos, se unește cu axul vertical al turlei Pantocratorului, care simbolizează Învierea și Înălțarea lui Hristos. Din acest motiv lungimea Catedralei este aproximativ egală cu înălțimea turlei Pantocratorului, explică Vasile Crăcăoanu.

Spațiul boltit, de inspirație bizantină, a fost preluat de arhitectura bisericilor românești, simbolizând cerul și comuniunea omului cu Dumnezeu, interiorul Catedralei fiind acoperit de bolți și cupole.

Porticele perimetrale de inspirație brâncovenească se împletesc cu ferestrele înalte ale bisericilor transilvane, cu ocnițele moldovenești, cu verticala amplă a celor opt turle. Conceptul integrator al simbolismului sacru al tradiției bizantine, cu accente românești, se îmbogățește cu unele elemente de arhitectură clasică sau contemporană, menite să armonizeze componentele ansamblului și să unească monumentalitatea cu utilitatea edificiului Catedralei, mai spune Vasile Crăcăoanu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Netflix dă lovitura sfârșitului de an. Asta da surpriză pentru a bonați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor