Când a arătat Victor Ponta că este un om demn și că are onoare?

Când a arătat Victor Ponta că este un om demn și că are onoare?
Publicat: 06/06/2015, 18:39

Ce te faci, însă, când pe scaunul de la Guvern stă un om care nu a arătat niciodată în cariera sa că are bun simț, onoare și că știe să plece demn?

Parcursul lui Victor Ponta este unic în România, dar și în țările care au o tradiție în funcționarea democrației și instituțiilor statului.

Șeful PSD a reușit, ani la rând, cu o măiestrie maladivă, să arunce în derizoriu orice scandal sau dezvăluire legată de numele său. Și-a construit o imagine de zeu. În paralel, și-a permis să dea verdicte, să pună etichete și să-i condamne la televizor și pe Facebook pe toți cei care au îndrăznit să îl contrazică sau să se lupte cu impostura lui.

Pentru cei care au uitat dosarele în care a fost implicat Victor Ponta se cade o scurtă recapitulare. Într-o democrație funcțională, după principii sănătoase, un personaj ca actualul șef al Guvernului ar fi avut tot atâtea motive să demisioneze. Victor Ponta a avut, însă, cel puțin 9 vieți.

1. Iunie 2012: Scandalul „copy-paste”. Întreaga carieră de avocat a lui Victor Ponta are la rădăcină un titlu despre care mai multe comisii academice au demonstrat că a fost obținut prin fraudă. Pentru a profesa, avocații trebuie să treacă unul din cele mai grele examene și mulți îl iau după câteva încercări. Victor Ponta a fentat acest examen și a intrat în Barou în baza titlului de doctor cu o lucrare „copy-paste”. Exemple de politicieni străini care au demisionat după scandaluri de plagiat, aici. În România, Victor Ponta rezistă.

2. Iunie 2013: Scandalul „trafic de influență la Palatul Victoria”. Baronul de Mehedinți, Duicu, făcea și desfăcea din clădirea Guvernului, promitea funcții și își exercita influența pe lângă premier. „O înscenare de presă”, bagateliza premierul întreg cazul. Victor Ponta rezistă.

3. Decembrie 2013: Scandalul „Marțea Neagră”. Cu acordul tacit al lui Victor Ponta, parlamentarii PSD pun la cale probabil una din cele mai mari lovituri la adresa democrației. Un pachet de legi care ar fi urmat să pună mari piedici luptei cu corupția, prin subjugarea justiției și superimunitate pentru aleși. Premierul o aruncă în derizoriu, etichetând-o „operațiune de propagandă”. Despre justiție în mandatele Ponta, aici. Victor Ponta rezistă.

4. Septembrie 2014: Scandalul „Ordonanței traseistilor”. Ca să-și asigure victoria în alegerile prezidențiale, PSD vine cu ordonanța care le permite aleșilor să migreze, timp de 45 de zile, total nedemocratic, de la un partid la altul. Actul este considerat neconstituțional. Victor Ponta rezistă.

5. Noiembrie 2014: Scandalul „Votul din Diaspora”. Într-un atac furibund la adresa dreptului fundamental și universal la vot, Cabinetul Ponta împiedică sute de mii de români să meargă la urne în străinătate. Guvernul a modificat secțiile de votare, a înființat unele în zone nepopulate și a desființat altele în zone cu comunități puternice. Nici astăzi, chestiunea accesului la vot din străinătate nu este reglementată. Victor Ponta rezistă după un imens prejudiciu de imagine adus României.

6. Noiembrie 2014. Pierderea catastrofală a alegerilor. După o campanie abjectă, cu atacuri la adresa lui Klaus Iohannis prin intermediul televiziunilor măciucă controlate de Dan Voiculescu și Sebastian Ghiță, cu lansări faraonice pe stadion de ziua de naștere, cu pomeni electorale, șeful PSD pierde rușinos. Victor Ponta rezistă și ca premier și ca șef de partid.

7. Decembrie 2015: „Ordonanța Dottore”, dată între Crăciun și Revelion, Victor Ponta își dă act legislativ prin care să poată să renunțe benevol la titlul de doctor (suspectat de plagiat). Initiativa a rămas blocat în parlament- detalii despre gravitatea faptei, aici. Victor Ponta rezistă.

8. Perioada 2012-2015, „Guvernul penalilor”. Cabinetul Victor Ponta a fost zguduit de scandaluri de corupție, condamnări definitive ale miniștrilor, arestări. Despre cei 14 miniștri certați cu legea, aici. Premierul a ținut în funcție un ministru de finanțe care lua spagă 10% (Darius Valcov) și care a făcut la Codul Fiscal. De asemenea, l-a păstrat până în ultimul moment pe „vicele” Dragnea, condamnat la închisoare.

9. Februarie 2015: „Cu mama la DNA”. Cumnatul, mama și sora lui Victor Ponta sunt audiați la DNA. Firmele acestora sunt suspectate de procurori că au deturnat fonduri UE și au făcut evaziune fiscală. În malaxor este prinsă mafia din Prahova dar și bunul său prieten, Sebastian Ghiță, aflat sub control judiciar. Victor Ponta rezistă.

Premierul în funcție se confruntă, în aceste zile, cu un scandal în care este direct implicat. Procurorii au anunțat că îl cercetează pentru complicitate la evaziune fiscală, fals în înscrisuri oficiale în formă continuată, spălare de bani și conflict de interese, toate în dosarul Sova.

În cuvinte simple, Victor Ponta ar fi încasat, indirect și pentru servicii fictive, bani și foloase de la prietenul său, Dan Șova, care a căpușat complexul energetic Turceni.

Lipsit de demnitate și fără să arate vreodată că este un bărbat politic adevărat, este de așteptat ca Victor Ponta să blocheze România într-o criză fără precedent, trăgând de timp, ascunzându-se după partid, după majoritatea din Parlament și vacanța aleșilor de peste vară, invocând scenarii paranoice de lovituri de stat inexistente la televiziunile încă subordonate lui.

Rămâne de văzut doar cât de convingători vor fi cei din jurul său care îl vor sfătui să plece. „Micul Ceaușilă” vrea să fie demis de „Marea Adunare Națională”, deși ar fi trebuit să demisioneze imediat după alegeri.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Râzi cu lacrimi. Val de glume după victoria lui Călin Georgescu
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste...