Un copil de 14 ani a murit și alte două persoane au fost rănite, după ce s-au răsturnat cu un taxi condus de un șofer de 21 de ani

Un copil de 14 ani a murit și alte două persoane au fost rănite, după ce s-au răsturnat cu un taxi condus de un șofer de 21 de ani
Publicat: 06/06/2015, 14:52

Potrivit cercetărilor desfășurate de către polițiștii băcăuani, accidentul a avut loc în dreptul localității Urechești, de pe drumul național DN 11 A, după ce șoferul unui taxi a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat în șanțul de pe marginea dreaptă a șoselei, pe senul său de mers, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cei trei pasageri din mașină, toți din județul Bacău, au fost răniți, fiind preluați de ambulanțe și transportați la spitalele din Adjud și Onești.

„Din cauza leziunilor grave suferite, minorul de 14 ani a murit la Spitalul Municipal Adjud. Celelalte două victime, o adolescentă de 17 ani și o femeie de 50 de ani, au primit îngrijiri medicale la Spitalul de Urgență Onești”, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Bacău, Narcisa Butnaru.

Șoferul taximetrului a fost testat de anchetatori cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind unul negativ.

Polițiștii au întocmit dosar penal pe numele taximetristului în vârstă de 21 de ani pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Serialul fenomen revine pe Netflix. Noul sezon, peste câteva zile. Video
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Irina Loghin reacționează dur la zvonurile cu privire moartea Mariei Ciobanu: ”Unii deja m-au pus...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Orașul distrus pentru că s-a răzvrătit împotriva Romei „a rămas nelocuit timp de peste 170...