Rovana Plumb anunță în ce condiții își va da Ponta demisia

Rovana Plumb anunță în ce condiții își va da Ponta demisia
Publicat: 07/06/2015, 15:42
Actualizat: 07/06/2015, 16:12

Premierul Victor Ponta afirma, la începutul anului trecut, că nu s-ar mira dacă DNA i-ar deschide un dosar pentru nereguli legate de CE Rovinari și Turceni, spunând, ironic, că nu există vreun om care să nu fie cercetat, iar în primăvara acestui an asigura că va demisiona dacă va fi urmărit penal.

„Victor Ponta, în momentul de față, conform Constituției și deciziei Curții Constituționale, își repectă declarația, pentru că s-a transmis o ordonanță. Conform legilor acestei țări, acea ordonanță care a fost transmisă de procuror poate fi contestată, iar decizia în ceea ce privește începerea sau nu a urmăririi penale, conform deciziei Curții Constituționale din 2008, aparține Camerei din care premierul face parte, respectiv Camerei Deputaților”, a susținut, duminică, Rovana Plumb.

Premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălarea banilor în dosarul Turceni – Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârșit în perioada în care era avocat. De asemenea, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a cerut Camerei Deputaților avizarea urmăririi penale pe numele premierului și pentru conflict de interese.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a anunțat că nu demisionează și că nu intenționează să se lupte cu justiția, dar că va contesta ordonanța procurorului, la procurorul ierarhic superior și la judecător, și își va pleda nevinovăția în dosarul Șova, apreciind și că procurorii au reacționat la evenimente politice, ordonanța emisă „intempestiv” împotriva sa având legătură directă cu emoția produsă în opinia publică de cazul Rarinca, cu poziția Asociației Judecătorilor, cu propunerile de modificare a Codului Penal din Parlament și cu respingerea de către Senat a arestării preventive a lui Dan Șova.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, vineri, că, în condițiile în care DNA a comunicat că premierul Victor Ponta este învinuit de fapte penale, i-a solicitat demisia acestuia, el spunând că, în opinia sa, este o „situație imposibilă” pentru România ca premierul să fie învinuit de fapte penale.

Ulterior, premierul Victor Ponta a anunțat că respectă poziția publică a președintelui Klaaus Iohannis, dar că a fost numit la conducerea Guvernului de către Parlament și numai Parlamentul îl poate demite.

Victor Ponta a fost învestit în funcția de prim-ministru al României în mai 2012, în urma căderii Guvernului Ungureanu prin moțiunea de cenzură a Uniunii Social-Liberale.

Premierul Victor Ponta afirma, la începutul anului trecut, că nu s-ar mira dacă DNA i-ar deschide un dosar pentru nereguli legate de CE Rovinari și Turceni, spunând, ironic, că nu există vreun om care să nu fie cercetat, iar în primăvara acestui an asgura că va demisiona dacă va fi urmărit penal.

În ianuarie anul trecut, în contextul informațiilor apărute cum că în raportul trimis de Inspecția Judiciară către Consiliul Superior al Magistraturii se arată că este cercetat de DNA pentru afacerile de la CE Rovinari și Turceni în care este verificat și Șova, Ponta spunea presei: „E normal. Ce om nu e cercetat? Dar eu mă duc mâine, dacă mă cheamă, mă duc. Dar știți de un asemenea dosar? Eu nu am fost informat, aflu de la dumneavoastră, dar nu m-ar mira. Dar cum aș putea să nu am și eu dosar la DNA? Până la urmă, ar fi anormal. Pentru niște contracte semnate de firma dumneavostră de avocatură complexului energetic Turceni… Asta e o tâmpenie”.

De asemenea, în luna martie a acestui an, în contextul anchetării cumnatului său, Ponta afirma, într-o emisiune televizată, că va demisiona din postul de prim-ministru dacă în cazul lui va fi începută în vreun dosar urmărirea penală, precizând însă că speră că, în 2015, guvernele nu sunt schimbate cu mijloace judiciare.

„Daca se face un dosar în care față de mine se începe urmărirea penală, nu am cum să rămân în funcția de prim-ministru, să stau în fiecare dimineață să dau explicații cum e cu dosarul. Dar eu sper că, în 2015, nu se schimbă guvernele cu mijloace judiciare. Cred acest lucru, că nu se va întâmpla”, spunea Ponta.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Despărțire șoc. Celebra prezentatoare a rămas fără iubit, chiar înainte de sărbători
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Pregătiri pentru război în Europa: Țara care va găzdui 800.000 de militari NATO