Conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor negociază cu sindicaliștii, după ce un agent a fost bătut de un deținut la Jilava

Publicat: 08/06/2015, 11:54
Actualizat: 08/06/2015, 15:02

Potrivit liderului sindical Florin Stoica, reprezentant al Sindicatului Național al Lucrătorilor din Penitenciare la Spitalul Penitenciar Jilava, membrii de sindicat și angajați ai unității au avut o serie de discuții cu șefii Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), ca urmare a incidentului produs vineri, în urma căruia un agent a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni” cu fractură de pomete, acesta fiind lovit de un deținut.

După incident, angajații Spitalului Penitenciar Jilava au anunțat ANP că doresc să discute cu persoane din conducere, în caz contrar urmând ca aceștia să nu mai intre în serviciu.

Luni dimineață la Jilava a venit directorul adjunct al ANP, Marian Stancovici, iar în urma discuțiilor s-a ajuns la o serie de concluzii, care, conform sindicalistului Florin Stoica, vor conduce la o reorganizare care va îmbunătăți siguranța personalului.

Un subofițer a fost bătut de un deținut, bolnav de SIDA, internat la Secția medico-socială de la Spitalul Penitenciar Rahova, au declarat, la sfârșitul săptămânii trecute, surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Bătaia a avut loc cu puțin înainte de vizita ministrului Justiției, Robert Cazanciuc, la Penitenciarul Jilava, au precizat sursele menționate.

Conform sursei citate, incidentul a avut loc vineri, în jurul orei 11.00.

În urma rănilor suferite, subofițerul a primit primul ajutor la serviciu, după care a fost transportat la un spital civil, au precizat sursele citate.

La nivelul Spitalului Penitenciar Jilava a fost declanșată o anchetă internă, iar cazul este cercetat de procurorii Judecătoriei Cornetu.

În urmă cu aproximativ o lună, tot la Secția medico-socială a Spitalului Penitenciar Jilava, a mai avut loc un incident, după ce doi frați, ambii diagnosticați cu SIDA, au devastat biroul șefului pazei penitenciarului și l-au lovit cu un scaun pe comandantul secției.

Potrivit surselor citate, cei doi frați erau supărați pentru că nu au primit învoire să participe la înmormântarea tatălui lor.

Cei doi indivizi au fost imobilizați de grupa de intervenție de la Penitenciarul Jilava, pentru că spitalele penitenciar nu au grupă de intervenție.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Șoferii cu permis auto categoria B nu au voie, sub nicio formă. Legea interzice, fără...
Cocktailuri cu un conținut scăzut de carbohidrați. Sunt perfecte pentru zilele caniculare, fără a-ți sabota...
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O listă de cumpărături veche de milenii, găsită pe o tăbliță cu scris cuneiform