Inspectorii Antifraudă au aplicat mai multe amenzi substanțiale și au închis câteva chioșcuri care nu emiteau bonuri fiscale clienților în timpul controlului de săptămâna trecută . Angajații Fisc-ului au „vizitat” încă o dată centrul comercial, dar nu se așteptau să fie întâmpinați astfel de către vânzători.
Scandal în bazarul din Suceava. Inspectorii ANAF, scoși cu jandarmii din mijlocul comercianților nemulțumiți
Un grup de inspectori ANAF de la Suceava a avut nevoie de ajutorul jandarmilor pentru a scăpa de furia comercianților din bazarul orașului.
Inspectorii antifraudă au descins la finalul săptămânii trecute în bazarul din Suceava, iar controlul lor a stârnit revolta în rândul comercianților. Aceștia au început să îi amenințe pe angajații Fiscului și să îi înjure.
Comercianții le-au reproșat reprezentanților autorităților că au făcut credite la bancă pentru a-și deschide afacerile, iar controalele dese și amenzile îi pot ruina.
Puși în această situație delicată, inspectorii ANAF au sunat la 112. Jandarmii au venit în bazar și au reușit în cele din urmă să îi scoată din centrul comercial, scrie adevărul.ro.
Angajații ANAF au mers duminică dimineață în bazarul sucevean, după ce cu o zi înainte au fost făcute alte controale tot în același centru comercial. Atunci au fost aplicate amenzi foarte mari și au fost închise mai multe chioșcuri unde nu se emitea bon fiscal clienților.
În timpul controlului de sâmbătă, un comerciant și-a închis rapid chioșcul atunci când a aflat că vin inspectorii blocând în interior o femeie și un copil. Cei doi au fost eliberați, după mai bine de o oră, de către soțul femeii.