Un ministru rus susține că sancțiunile internaționale pot avea efect pozitiv pe termen lung. „Sunt ca insecticidul”

Un ministru rus susține că sancțiunile internaționale pot avea efect pozitiv pe termen lung. Sunt ca insecticidul
Publicat: 10/06/2015, 16:24

‘Vedeți, chiar și atunci când încercați să combateți muște (cu insecticid), la început situația pentru ele este gravă. Dar apoi ele se adaptează pentru a supraviețui chiar și în atmosfera otrăvită. Astfel există rezultate pe termen scurt ale sancțiunilor și pe termen lung’, a afirmat Uliukaev în emisiunea ‘Hard Talk’.

În opinia sa, devalorizarea forțată a rublei rusești, produsă anul trecut, a afectat puternic populația țării, dar în cele din urmă ar putea avea un efect benefic asupra stării economiei ruse.

‘Unul dintre rezultatele pe termen lung — o dinamică pozitivă a monedei naționale. La început avem scăderea prețurilor la petrol, iar apoi sancțiuni, împreună ele devin o cauză a devalorizării monedei naționale’, a afirmat ministrul rus. ‘Desigur, ne-am dori relații mai bune cu Occidentul. Înainte, volumul schimburilor comerciale se ridica la mai mult de 200 miliarde de euro (pe an), iar acum cu 100 de miliarde mai puțin’, a indicat Uliukaiev, subliniind că la aceasta se mai adaugă și problema legată de accesul la piețele globale de capital. ‘Companiile noastre nu-și mai pot refinanța datoriile, ele trebuind să le achite în conformitate cu graficul existent. Aceasta este și cauza scurgerilor de capital de pe piața rusă’, explică el.

În acest an, conform estimărilor sale, exodul de capital din Rusia va ajunge între 90 de miliarde și 100 de miliarde de dolari. Cu toate acestea, ministrul rus nu consideră răcirea relațiilor dintre Rusia și Occident, ca urmare a rolului Moscovei în criza ucraineană, principala cauză a problemelor din economia rusă, care, conform datelor Băncii Mondiale, a scăzut cu 2,7% în acest an. În acest sens, el evocă probleme structurale și instituționale care s-au acumulat în decursul mai multor ani în economia Rusiei.

În luna mai, Fondul Monetar Internațional (FMI) a îmbunătățit perspectivele pentru economia rusă. Pentru 2016, FMI anticipează o creștere economică a Rusiei cu 0,2%, deși invocase anterior o scădere a Produsului Intern Brut cu 1,1%.

Rusia face obiectul unor sancțiuni occidentale ca urmare a anexării Crimeii în martie anul trecut și a conflictului armat din estul Ucrainei. SUA și aliații lor din G7 sunt dispuse să impună sancțiuni suplimentare semnificative împotriva Rusiei, dacă va fi nevoie de un răspuns la acțiunile agresive ale acesteia în estul Ucrainei, a declarat pentru Bloomberg o sursă din cadrul Trezoreriei americane. În ajun, secretarul Trezoreriei SUA, Jack Law, a avut o întrevedere, la Washington, cu premierul ucrainean Arseni Iațeniuk și cu ministrul de finanțe Natalia Iaresko, scrie Agerpres.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună