„Avem proiectul de ordonanță privind acordarea ajutorului de stat pentru Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Cantacuzino. Deci, în primul rând ștergem toate datoriile și pornim de la un moment T0. Important este să avem și un plan ca, după aceea, să nu se acumuleze din nou datorii și să poată să fie pus în funcțiune și să-și exercite rolul absolut strategic și național și de mândrie, până la urmă, națională pe care-l are Cantacuzino. Important e că ștergem datoriile”, a anunțat premierul, miercuri, la începutul ședinței de guvern.
El l-a întrebat pe ministrul Educației și Cercetării, Sorin Câmpeanu, dacă a fost notificată Comisia Europeană cu privire la acordarea unui ajutor de stat, iar acesta a răspuns că proiectul de ordonanță de urgență este în primă lectură.
„Știu că e în primă lectură, dar zic, urmează să primim și aprobare de la Comisia Europeană în așa fel încât să fie foarte clar că putem să facem acest lucru”, a replicat Ponta.
Institutul Cantacuzino, care se număra printre cei mai apreciați producători de imunologice din lume, și-a început declinul în februarie 2010, după ce Agenția Națională a Medicamentului (ANM) i-a retras autorizația de punere pe piață a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, întrucât îi expirase standardul de bune practici de fabricație. În aceste condiții, unele programe naționale de imunizare au fost blocate timp de mai multe luni, iar autoritățile au fost obligate să importe vaccin.
În urmă cu trei săptămâni, liderul sindical Monica Bălteanu declara agenției MEDIAFAX că Institutul Cantacuzino nu va produce vaccin antigripal nici în sezonul 2015 – 2016, chiar dacă, din 2013, are autorizații de fabricație și de punere pe piață pentru acest produs, întrucât are conturile blocate.
În octombrie 2014, Institutul Cantacuzino a fost trecut în coordonarea Ministerului Educației, din cea a Ministerului Sănătății.
În 22 ianuarie 2015, a fost semnat Memorandumul pentru reorganizarea Institutului Cantacuzino, care prevede ștergerea datoriilor către ANAF și denumirea activității de sănătate publică drept serviciu de interes economic general, însă unitatea are în continuare conturile blocate.
La începutul lunii martie, directorul Adrian Onu a demisionat, motivând că nu a fost ajutat de autorități ca să „pună institutul pe linia de plutire”.
Premierul Victor Ponta declara, în 16 martie, că Guvernul caută soluții pentru situația de la Institutul Cantacuzino, dar nu poate aloca bani direct de la buget, deoarece acest lucru ar fi considerat ajutor de stat.
Angajații Institutului Cantacuzino, dar și studenți la Medicină au protestat de mai multe ori față de situația în care se află instituția, cerând inclusiv susținerea și implicarea președintelui Klaus Iohannis, pentru împiedicarea desființării institutului.
Președintele Klaus Iohannis, care a vizitat, pe 13 mai, Institutul Cantacuzino, a declarat că la această instituție este o situație complicată, creată în ani, subliniind că unitatea trebuie salvată și că este hotărât să „pună această problemă peste tot” unde crede că se vor găsi soluții.