Guvernul României a aprobat alocarea sumei de 2,323 de milioane de lei pentru Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bacău în vederea plății de către unitatea medicală a despăgubirilor de peste jumătate de milion de euro câștigate în instanță de un fost pacient, care a avut de suferit din cauza unui stafilococ pe care l-ar fi contractat pe perioada internării, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Alocarea sumei s-a făcut în urma unei solicitări înaintate de Consiliul Județean Bacău, instituție în administrarea căreia se află spitalul respectiv.
„În momentul de față, se așteaptă publicarea Hotărârii de Guvern în Monitorul Oficial și apoi virarea banilor în contul Consiliului Județean. Ulterior, se va face transferul de fonduri către spital și astfel vom putea achita despăgubirile câștigate în instanță de către respectivul pacient”, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al SJU Bacău, Mirela Romaneț.
În ianuarie anul acesta, Spitalul Județean de Urgență Bacău a fost obligat de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) să plătească despăgubiri de peste 500.000 de euro unui pacient care ar fi contractat stafilococul auriu pe perioada internării în unitatea medicală, infecție care i-ar fi provocat acestuia infirmitate fizică.
Ovidiu Istrati, în vârstă de 27 de ani, a câștigat, în urma unei decizii irevocabile a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), procesul intentat Spitalului Județean de Urgență Bacău în anul 2011, după ce, pe perioada cât a fost internat în unitatea medicală, ar fi suferit o infecție nosocomială care i-ar fi provocat infirmitate fizică.
Astfel, SJU Bacău este obligat să-i plătească tânărului, în urma deciziei ICCJ, despăgubiri morale și materiale în valoare de 521.600 de euro.
În fapt, magistrații instanței supreme au menținut sentințele date de Tribunalul Bacău și apoi de Curtea de Apel Bacău, respingând recursul formulat de unitatea medicală băcăuană.
În schimb, ICCJ a admis, în parte, recursul făcut de Ovidiu Istrati la decizia Curții de Apel Bacău, prin care solicita plata cheltuielilor medicale în sumă de 8.300 de euro. Această solicitare a fost trimisă spre rejudecare la prima instanță, respectiv Tribunalul Bacău.
Reprezentanții SJU Bacău spuneau că nu înțeleg decizia dată de ICCJ, în condițiile în care nu s-a dovedit, prin expertize medicale, că tânărul de 27 de ani ar fi contractat infecția pe perioada internării în spitalul băcăuan.
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Bacău căuta soluții pentru a pune în aplicare hotărârea instanței.
Ovidiu Istrati a fost internat la SJU Bacău în 25 august 2008, în urma unui accident rutier, în care a suferit multiple traumatisme, inclusiv fracturi la picioare. După ce a fost operat și i s-a montat o tijă la genunchi de către medicii ortopezi, pacientul a ajuns la Secția Terapie Intensivă a spitalului băcăuan.
La o săptămână de la internare, tânărul a fost transferat la Spitalul de Pneumologie din Iași și apoi la Clinica de Ortopedie a Spitalului de Urgență din Iași, unde, de altfel, s-a descoperit infecția cu stafilococul auriu, în urma unor analize de laborator.
„Din raportul de expertiză medico-legal, rezultă că reclamantul a suferit o intervenție chirurgicală la Spitalul Județean de Urgență Bacău, iar la 15 zile de la traumatism, pe timpul internării la Spitalul de Urgență Iași, s-a constatat o secreție purulentă confirmată la examenul bacteriologic ca infecție cu stafilococ auriu”, se arăta în hotărârea instanței de fond – Tribunalul Bacău -, menținută și de Curtea de Apel Bacău.
În același raport de expertiză făcut de medicii legiști se arăta că „întreaga evoluție a pacientului a fost influențată de apariția infecției cu stafilococ auriu, care s-a cronicizat și a dus la infirmitatea fizică permanentă a tânărului, cu deficiență locomotorie medie și scăderea capacității de muncă la 60 la sută”.
După externarea din spitalul ieșean, Ovidiu Istrati a suferit numeroase internări și intervenții chirurgicale, inclusiv la clinici din străinătate.
„Leziunile pe care pacientul le avea (fără existența stafilococului auriu – n.r.) s-ar fi vindecat în aproximativ patru-șase luni, fără a mai fi necesare internări și intervenții chirurgicale ulterioare”, se mai arăta în raportul de expertiză.
În februarie 2011, la doi ani și jumătate de la contractarea stafilococului auriu, tânărul a dat în judecată SJU Bacău, solicitând daune morale și materiale de 750.000 de euro.
Tribunalul Bacău a acceptat, în parte, cererea lui Ovidiu Istrati și a acordat despăgubiri materiale și morale de 521.600 de euro, în urma unei sentințe date în decembrie 2012.
Hotărârea a fost atacată cu apel atât de spital, cât și de tânărul de 27 de ani, însă Curtea de Apel Bacău a respins ambele cereri, printr-o hotărâre dată în octombrie 2014.
Și această sentință a fost atacată cu recurs atât de Ovidiu Istrati, cât și de Spitalul Județean de Urgență Bacău, însă ICCJ a respins cererea SJU Bacău și a admis-o în parte pe cea a tânărului.