Mulți copii se uită la „Doctorița Plușica”, dar puțini părinți știu povestea din spatele ei

Mulți copii se uită la „Doctorița Plușica, dar puțini părinți știu povestea din spatele ei
Publicat: 27/06/2015, 20:48

„Mama avea un magazin de jucării, ceea ce a fost un mod foarte frumos de a crește. Am petrecut mult timp jucându-mă în acele magazine și, ca toți copiii, îmi imaginam că jucăriile îmi pot vorbi. Aveam în mod special o păpușă în copilărie cu care chiar credeam că am o relație, iar atunci când am crescut și am început să scriu pentru copii, am început să fac serial la care voi lucra, probabil, cea mai mare parte din viață. Mi-a plăcut că era o continuare a ceea ce mama mea a făcut toată viața ei și a tuturor lucrurilor pe care le făceam atunci când eram copil”, povestește Chris Nee.

Când era foarte mic, băiețelul său a fost diagnosticat cu astm și a ajuns în câteva rânduri la spital. A încercat atunci, ca toți părinții, să îl liniștească. „Încercam să-i spunem lucrurile de bază, atunci când mergeam la spital sau când eram în ambulanță, că acelea sunt lucruri care îl vor face să se simtă mai bine, că i se va face o injecție și îl va durea, dar că în final se va simți mai bine. Ceea ce nu ajuta, deoarece copiii trăiesc în prezent, nu au un simț al viitorului așa cum avem noi. Și nu știu dacă a a existat ceva la acel moment care îl făcea să se simtă mai bine”, își amintește producătoarea. Chiar atunci a început să lucreze la povestea doctoriței de jucării.

„I-am arătat personajele, obișnuiam să îi citesc scenariul noaptea, pe toate vocile, îi cântam cântecele. Am o înregistrare cu el atunci când a văzut primele desene ale personajelor și țipa de bucurie, era foarte încântat. Când a văzut-o pe Plușica a spus: „Este cea mai bună prietenă a mea”. Și mi-am spus: cred că va fi bine, cred că avem ceva aici”, spune Chris Nee pentru gândul.

A vrut să creeze un show pentru fiul său, iar oamenii au întrebat-o adesea de ce personajul principal nu este un băiat, ci o fată. „Am vrut să creez un personaj feminin puternic și am simțit că fiului meu îi va plăcea acest personaj. Apoi Disney a venit și a spus: Ce ai zice dacă ar fi afro-americană?, iar eu am spus: Este o alegere excelentă, mă bucur că am făcut această alegere”, explică aceasta. Celelalte personaje din film au fost create după jucării pe care le-a avut Chris Nee sau fiul ei: asistenta Hallie seamănă, de pildă, cu o jucărie din copilăria lui Nee, în timp ce Oița este inspirată dintr-o păturică pe care o avea fiul ei și pe care o numea în acest fel.

Al treilea sezon urmează să fie difuzat în curând, iar, după primele două, Chris Nee a primit foarte multe mesaje de la părinți și copii. „Cred că îi ajută pe copii să aibă o relație mai bună cu doctorii, dar sper că e mai mult de atât. Cred că e vorba despre a fi liderul unui grup, a avea grijă de cei din jurul tău, a fi parte dintr-o comunitate (…) Auzim tot timpul că Plușica a schimbat experiența mersului la doctor, dar auzim și despre copii care vor să se facă doctori atunci când voi fi mari. Sunt curioasă să văd, după 20 de ani, câți dintre absolvenții de medicină au ales să se facă doctori pentru că se uitau la Plușica în copilărie”, spune Chris Nee.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Surse: Sociologii vorbesc despre surprize și răsturnări de situație spectaculoase între candidații la prezidențiale
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un copil de 9 ani și o tânără de 25 de ani, la spital după...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Ingredientul vechi de 4.000 de ani. Azi îl cumperi cu aditivi și conservanți. Cum îl...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?