Gabriel Oprea neagă că Sebastian Ghiță s-ar fi înscris în UNPR. „Este o glumă”

Gabriel Oprea neagă că Sebastian Ghiță s-ar fi înscris în UNPR. Este o glumă
Publicat: 12/06/2015, 13:28
Actualizat: 01/11/2016, 12:32

Întrebat de mai multe ori, vineri, la Parlament, unde a fost dezbătută moțiunea de cenzură, Oprea a negat că Ghiță s-ar fi înscris în UNPR, spunând că „a fost o glumă”.

Informația privind înscrierea lui Sebastian Ghiță în UNPR a fost furnizată de surse apropiate liderului PSD, Victor Ponta, vineri dimineață, înainte de începerea dezbaterii moțiunii de cenzură.

În noiembrie anul trecut, după alegerile prezidențiale pierdute de Ponta, Sebastian Ghiță a demisionat din PSD, după ce afirmase că este momentul ca Ion Iliescu să se retragă și că ar trebui și ca toți cei cu probleme să fie suspendați din partid, enumerându-i pe Mazăre, Constantinescu, Duicu, Pendiuc, Mocanu, Hrebenciuc.

„Într-un fel, tinerii au dreptate: cât timp Ion Iliescu se asează la fiecare ședință lângă președintele PSD avem o problemă. Nu una personală, una de percepție. Că noi, cei tineri din PSD, suntem la fel ca Ion Iliescu și generația sa. Ion Iliescu are venerabila vârstă de 84 de ani. Victor Ponta are 42 de ani. Cred că e momentul ca Ion Iliescu sa se retragă. Nu mai poate fi un simbol al PSD”, afirma Ghiță, apreciind că e necesară reformarea PSD și că toate partidele „trebuie să arate că au un răspuns la acuzațiile de comunism, corupție și ineficiență”.

El susținea atunci că va înființa un nou partid de stânga, din luna ianuarie urmând să înceapă strângerea de semnături în acest sens.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Harry și Meghan, pe drumuri diferite. Nu se mai ascund. Artificii la Casa Regală
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună