Paznicul de noapte al mânăstirii Prislop a observat cum un individ sapă peste mormântul părintelui Arsenie Boca. La sosirea poliției, individul făcuse deja o groapă adâncă de 50 cm și lungă de 2 m, dar nu reușise să ajungă la sicriu, informează știrileprotv.ro. Mai mult, acesta a recunoscut că plănuia de câteva zile să profaneze mormântul părintelui.
Suspectul are 45 de ani și este din Maramureș. El a fost reținut pentru 24 de ore și este acuzat de profanare de morminte. Bărbatul riscă să stea doi ani la închisoare. „În urma sesizării, ne-am deplasat la fața locului și am stabilit faptul că bărbatul ar fi săpat o groapă în zona mormântului părintelui Arsenie Boca, cu o adâncime de aproximativ 50 de centimetri. În momentul în care polițiștii s-au deplasat la fața locului, acesta a încercat să scape ascunzându-se în pădurea din zona mânăstirii. În urma căutărilor, bărbatul a fost depistat de polițiști în cursul dimineții (de sâmbătă – n.r.) și condus la sediul Poliției Hațeg pentru audieri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, subcomisar Bogdan Nițu.
La audieri, individul a susținut că însuși părintele i-ar fi cerut să-l deshumeze. „Sfântul mi-o poruncit”, a spus acesta, cerându-i Părintelui Daniel să facă demersuri urgente pentru canonizarea lui Arsenie Boca. Pe de altă parte, nu este exclus ca bărbatul să aibă probleme psihice. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de profanare de morminte. Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hațeg, pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a fost comisă fapta.
Pe viitor, mormântul parintelui Arsenie Boca va fi protejat de o construcție din lemn sub forma unui baldachin, a anunțat purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei și Hunedoarei, părintele Gabriel Miricescu, care a mai spus că gestul bărbatului este „regretabil”.