ALEGERI ÎN MOLDOVA. Moldovenii își aleg duminică primarii și consilierii locali și raionali

Peste 2,8 milioane de cetățeni cu drept de vot sunt așteptați, duminică, la urne în Republica Moldova, pentru a-și alege primarii și consilierii locali și raionali pentru următorii patru ani, relatează IPN, în pagina electronică.

La Chișinău, sunt așteptați la vot peste 630.000 de alegători. Secțiile de votare vor fi deschise în intervalul 07.00-21.00.

În total sunt deschise 1.977 de secții de votare, dintre care 309 doar în capitală. Pentru aceste alegeri au fost tipărite peste 7,8 milioane de buletine de vot, iar peste 1,6 milioane dintre acestea sunt în limba rusă.

898 de primari vor fi aleși în întreaga țară

Cel mai lung buletin de vot îl vor primi alegătorii din Comrat pentru a-și alege consilierii locali. Aici s-au înscris 79 de candidați, iar lungimea buletinului ajunge la aproape doi metri. Pentru comoditate, buletinul este sub formă de broșură. Cele mai scurte buletine au doar 15 centimetri, cu un singur candidat înscris în cursa electorală. Astfel de buletine sunt în câteva sate.

În întreaga țară vor fi aleși 898 de primari și 12.578 de consilieri. Alegătorii vor primi pentru vot de la două până la patru buletine. Cei din municipii vor vota cu două buletine, pentru primar și pentru consiliul municipal, iar cei din suburbii vor vota pe patru buletine: pentru primarul general, consiliul municipal, primarul localității și consiliul local.

Cetățenii Republicii Moldova își pot exercita dreptul de vot în baza buletinului de identitate sau a buletinului provizoriu. Studenții și elevii vor vota în localitatea de domiciliu sau reședință. La cerere, pot solicita plicul-șablon pentru a vota neasistat.

Scrutinul este monitorizat de 2.215 observatori naționali din partea a 14 organizații și de 138 de observatori ce reprezintă 24 de organizații internaționale. Comisia Electorală Centrală a acreditat în total 2.353 de observatori la alegerile locale ce vor avea loc duminică în Republica Moldova, relatează Ziarul de Gardă, în pagina electronică.

Din totalul de 2.353 de persoane acreditate, 2.215 sunt observatori naționali, din partea a 14 organizații, iar 138 internaționali, din partea a 24 de organizații. De asemenea, Comisia Electorală Centrală a avertizat candidații că sâmbătă și duminică nu este permisă campania electorală, relatează Europa Liberă.

Premierul Chiril Gaburici, demisie după acuzațiile privind falsificarea diplomei de studii

Aceste alegeri au loc într-un context tensionat, după ce, vineri, 12 iunie, premierul moldovean Chiril Gaburici, suspectat de falsificarea actelor sale de studii, și-a anunțat demisia în cadrul unui briefing de presă. Deși a precizat că renunță la funcție din cauza scandalului legat de diploma sa, Chiril Gaburici nu a spus dacă și-a falsificat sau nu vreun act de studii.

„Ieri am spus că voi veni cu declarații și iată-mă în fața cetățenilor. Consider că cetățenii sunt egali în fața legii, cred că un premier, ca fiecare cetățțean, trebuie să sprijine o anchetă transparentă. Îmi pare rău că am lăsat atât timp acest subiect cu referire la studiile mele ți l-am lăsat ca un instrument al jocurilor politice”, a declarat Gaburici.

Șeful Executivului a precizat că este împăcat cu sine și cu deciziile pe care le-a luat pe parcurs: „Gestul meu nu este unul politic. Am spus că sunt un manager și am calculat acest gest. Consider că odată cu anunțarea demisiei nu vor exista suspiciuni”, a adăugat el.

În același timp, Chiril Gaburici i-a îndemnat pe liderii coaliției de guvernare să continue reformele inițiate. „Fac un apel către liderii coaliției, vreau să vadă în demisia mea un pas înainte. Îmi doresc ca la baza noului sistem de guvernare să fie pusă lupta cu corupția și continuarea investigațiilor din sistemul bancar. Sper că demisia mea va însemna apariția unei noi majorități parlamentare”, a adăugat Gaburici.

„Sper că demisia mea va însemna apariția unei noi majorități parlamentare” și că „subiectul diplomei mele lipsit de importanță în contextul situației social-economice din Moldova va fi scos de pe ordinea de zi”, a mai spus premierul demisionar, potrivit ediției electronice a publicației Jurnal de Chișinău.

Deși a precizat că renunță la funcție din cauza scandalului legat de diploma sa, Chiril Gaburici nu a spus dacă și-a falsificat sau nu vreun act de studii.

El avertiza în urmă cu o săptămână că își va da demisia dacă într-o lună nu este demisă conducerea Procuraturii Generale, a Băncii Naționale și a Comisiei Naționale a Pieței Financiare. „Nu vreau să privesc pasiv cum grupuri de interese distrug țara”, spunea Chiril Gaburici într-o scrisoare adresată șefului statului și președintelui Parlamentului.

FOTO: Facebook//Chiril Gaburici

Pregătirea profesională a lui Gaburici a fost pusă la îndoială în urmă cu trei luni. După o investigație jurnalistică Ministerul de Interne a inițiat o cauză penală și a constatat că Chiril Gaburici ar fi fost înmatriculat la universitate în baza unui atestat de școală medie. Documentul ar fi fost eliberat de Liceul „Ștefan cel Mare” din Chișinău, fostul Gimnaziu nr.8. Suspiciunea de falsificare a apărut însă după ce autoritățile au constatat că în anul în care a fost eliberată diploma, instituția nu avea statut de liceu, ci doar de gimnaziu.

Ministerul moldovean al Afacerilor Interne (MAI) a transmis la 5 iunie Procuraturii Generale dosarul privind actele de studii ale premierului. Gaburici a fost audiat joi, 11 iunie, la Procuratura Generală în cadrul dosarului privind actele sale de studii, dar nu a oferit detalii după interogatoriu.

Chiril Gaburici era premier al Republicii Moldova din 18 februarie, când a fost votat în Parlamentul de la Chișinău de deputații PDM, PCRM și PLDM, cu excepția fostului premier Iurie Leancă, liberal-democratului Eugen Carpov și deputatului PLDM Liliana Palihovici, care s-a abținut de la vot.

Mitinguri în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, cu o săptămână înaintea alegerilor locale

Partidul Liberal, Platforma Da și Partidul Lista Poporului au organizat aproape simultan manifestații, duminică, în Piața Marii Adunări Naționale din capitala Republicii Moldova, relatează PRO TV Chișinău.

Activistul Andrei Donica de la Lista Poporului a protestat pe acoperișul unei clădiri, în timp ce manifestanții Platformei Da i-au huiduit în piață pe primarul Chișinăului Dorin Chirtoacă și pe liderul liberal Mihai Ghimpu. În replică, liberalii i-au acuzat pe manifestanți că fac jocul cuiva.

FOTO: Mediafax (Radu Ștefan)

Cele trei evenimente de duminică au început practic simultan. Liberalii au adus zece autobuze încă de dimineață, pe care scria „miliardul furat” și au amenajat o scenă în Piața Marii Adunări Naționale. În același timp, cei de la Platforma Da au instalat o altă scenă față în față cu aceasta, în apropiere de Arcul de Triumf. Așa că, supărați că sunt nevoiți să se înghesuie în parc, protestatarii au intrat peste liberali.

Manifestanții de la Platforma Da l-au acuzat pe Mihai Ghimpu că s-ar fi întâlnit cu Vlad Plahotniuc pentru a le împiedica manifestația. „Plahotniuc și-a scos ultimul as din mânecă, iar acesta este Mihai Ghimpu”, au afirmat ei.

În același timp, un alt partid, Lista Poporului, organiza un protest față de liberali pe acoperișul unei clădiri de lângă Piața Marii Adunări Naționale. După mai multe ore de scandări și huduieli, protestatarii de la Platforma Da au mărșăluit până la Centrul Național Anticorupție.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații