Umbra lui Putin la Baku

De ce am trăit noi, liniștit, atâta timp, tocmai aici, în coasta rușilor, după ce ne-am vândut sufletul americanilor?! Nu pentru că reprezenta el garanția faptului că n-am rupt-o, vreodată, cu „Revoluția”?

Adică ce, el nu poate, ca Tsipras și ca Orban, să joace politica externă a țării lui la două capete?! Să dea mesaj subliminal UE și Americii că e gata, la o adică – dacă-l mai pisează Occidentul cu demisia și cu statul de drept -, să fie, și el, țuțărul lui Putin?!

Ba, uite că s-a gândit că poate.

A, că s-a dus, disperat, la Baku, neinvitat și neanunțat, ca să spargă boicotul europenilor, crezând că va fi poftit, pentru asta, să ia loc chiar în poala lui Putin, și nu i s-a-ntâmplat… e altceva. Anume, o monumentală gafă diplomatică. Ți se-ntâmplă, de obicei, când ești arogant, emfatic și ți se spune „Nimeni”, oriunde ai ateriza, în Europa, America sau Asia.

Cum să fugi de acasă, pe mutește, ca un adolescent depresiv, și să te parașutezi, pe nepusă masă, la un eveniment european, în calitate de premier al unei țări membre a UE, când ceilalți lideri europeni, cu foarte mici excepții, boicotează manifestarea din motive legate de prezența lui Putin în zonă?!

Cu ce drept să pui într-o poziție mai mult decât delicată țara pe care o reprezinți, prin funcția de prim-ministru, câtă vreme nu te vrea, nu te recunoaște și nu te simpatizează nimeni, nici măcar „ai tăi”, certații cu democrația?!

Cum să te pui, pe tine, în mizerabila situație de a deveni „omul invizibil”, câtă vreme președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, aflat și el la deschiderea JE de la Baku, îi spune lui Putin, la doi pași de urechile tale: „Se numesc Jocuri Europene, dar, de fapt, aici nu se află niciun lider din statele membre UE”.

Cum să ajungi la Baku, din prostie sau din spirit de frondă nejustificat, ca să te ceri mângâiat pe creștet de țarul Vladimir, iar omul acela să te ignore, deși te-ai așezat într-un fotoliu aflat chiar în spatele său, unde stai exact ca o umbră?