„În privința posibilității intrării Greciei în incapacitate de plăți, avem toate instrumentele necesare pentru a gestiona situația cât mai bine, chiar dacă am intra în ape neexplorate. În acest moment nu pot fi făcute previziuni pe termen lung”, a declarat Mario Draghi într-un interviu acordat cotidianului italian Il Sole 24 Ore.
„Ar fi ideal un acord rapid cu Grecia, dar mingea se află în terennul Guvernului de la Atena. BCE face tot posibilul pentru facilitarea unui acord. Nu este doar în interesul Greciei, ci și al zonei euro să rămânem împreună”, a spus Draghi.
Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru declanșarea „stării de urgență”, din cauza riscului intrării Greciei în incapacitate de plăți, afirma acum câteva ore Guenther Oettinger, comisarul UE pentru Economie și Societate Digitală, în timp ce premierul elen Alexis Tsipras a îndemnat liderii europeni să fie „realiști”.
Negocierile Greciei cu reprezentanții Comisiei Europene, ai Băncii Centrale Europene și ai Fondului Monetar Internațional au intrat într-un nou impas, astfel că economia Greciei ar urma să intre în incapacitate de plăți de la 1 iulie. „Trebuie să elaborăm un plan de urgență pentru că Grecia ar urma să ajungă într-o stare de urgență”, a atras atenția Guenther Oettinger. „Sursele energetice, salariile șefilor poliției, resursele medicale și produsele farmaceutice trebuie asigurate”, a adăugat reprezentantul Germaniei în Comisia Europeană.
Însă premierul de extremă-stânga al Greciei, Alexis Tsipras, ajuns la putere prin promisiunea opririi austerității, le-a cerut liderilor europeni să își schimbe atitudinea. „Vom aștepta cu răbdare până când instituțiile financiare vor deveni realiste”, a declarat Tsipras pentru cotidianul grec Efimerida ton Syntakton. „Nu avem dreptul de a îngropa democrația europeană în locul unde s-a născut”, a adăugat Tsipras. În cazul intării în incapacitate de plăți, Grecia riscă să fie exclusă din zona euro și să organizeze alegeri legislative anticipate.
Funcționari ai Uniunii Europene au avut, vineri, primele discuții oficiale despre cel mai pesimist scenariu în cazul Greciei. Reprezentanți ai țărilor din zona euro, reuniți la Bratislava, au stabilit că există trei scenarii în cazul Greciei, dintre care cel mai bun, cel al ajungerii la un acord rapid cu creditorii, este cel mai improbabil. Al doilea scenariu ar fi prelungirea actualului program de asistență financiară, care expiră la sfârșitul lunii iunie, exact în momentul în care Grecia trebuie să achite către FMI 1,6 miliarde de euro. Funcționarii europeni au abordat pentru prima dată la nivel oficial al treilea scenariu – cel mai pesimist – cel al intrării Greciei în incapacitate de plăți. Reprezentantul Greciei prezent la reuniune a dat asigurări că Guvernul condus de premierul de extremă-stânga Alexis Tsipras va face totul pentru ajungerea la un acord cu Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional. Acordul ar debloca ultima tranșă, de 7,2 miliarde de euro, solicitată de Atena în cadrul actualului plan de asistență financiară, în valoare de 240 de miliarde de euro.
Grecia are o datorie totală de 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către țări din zona euro și către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE).