Tsipras, dispus să scoată Grecia din zona Euro și chiar din UE

Tsipras, dispus să scoată Grecia din zona Euro și chiar din UE
Publicat: 17/06/2015, 16:02

„În cazul unei soluții viabile, guvernul recent ales de poporul grec va suporta costul punerii în practică a acestui acord dificil. În lipsa acestei soluții, ne vom asuma responsabilitatea de a spune un mare nu continuării politicilor catastrofale pentru Grecia”, a afirmat Tsipras în fața reporterilor de la Atena.

Negocierile dintre Grecia și creditorii internaționali sunt în pragul prăbușirii, în timp ce miniștrii de Finanțe din zona euro se pregătesc pentru o reuniune joi, la Luxembourg, considerată a fi o ultimă șansă de a încheia un acord pentru deblocarea unor fonduri de 7,2 miliarde de euro.

Banca centrală a Greciei a avertizat miercuri că țara va intra pe drumul dureros al incapacității de plată și al ieșirii din zona euro și posibil chiar din Uniunea Europeană, dacă Guvernul și creditorii internaționali nu vor reuși să ajungă la un acord referitor la reforme.

Comisarul pentru Economie Pierre Moscovici a declarat că măsurile solicitate Greciei de către creditorii internaționali sunt departe de a fi „nebunești”, el reacționând astfel la avertismentul băncii centrale elene.

Moscovici, fost ministru de Finanțe al Franței, a spus că reuniunea de joi a miniștrilor de Finanțe din zona euro va fi dificilă, dar va avea ca obiectiv deblocarea negocierilor. El a precizat că vor fi discutate problemele pentru care există divergențe, respectiv taxa pe vânzări, pensiile și deficitul bugetar.

Grecia are o datorie totală de 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către țări din zona euro și către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE).

Statul elen mai are de primit 7,2 miliarde de euro din programul de susținere financiară de 240 de miliarde de euro care se încheie la sfârșitul lunii iunie. Grecia trebuie să plătească FMI în această luni datorii scadente în valoare de 1,6 miliarde de euro.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?