Prima pagină » Știri externe » Vladimir Putin a vorbit despre „prioritatea Moscovei”. Care este regiunea vizată

Vladimir Putin a vorbit despre „prioritatea Moscovei”. Care este regiunea vizată

Vladimir Putin a vorbit despre
Președintele rus, Vladimir Putin, a apreciat, sâmbătă, că apropierea dintre Cuba și Statele Unite constituie "un pas pozitiv", dar a refuzat să comenteze situația politică din Venezuela, precizând că Rusia nu intervine în afacerile interne ale altor țări, informează site-ul agenției EFE.

Ridicarea embargoului american împotriva Cubei, impus în 1962, constituie „un pas pozitiv” atât pentru a insula comunistă, cât și pentru întreaga lume, a apreciat Vladimir Putin într-o discuție cu reprezentanții a 12 agenții de presă care a avut loc în cursul nopții de vineri spre sâmbătă.

Întrebat despre America Latină, Putin a declarat că această regiune este o prioritate pentru Moscova, care intenționează să continue cooperarea cu țările din regiune.

În schimb, referindu-se la eforturile internaționale în numele politicienilor închiși Venezuela, președintele rus a subliniat că politica Moscovei este de a respecta deciziile interne ale altor națiuni.

Pe de altă parte, el a apreciat că escaladarea declarațiilor beligerante între Rusia și Statele Unite nu înseamnă neapărat creșterea riscului unei confruntări nucleare.

Este vorba de un proces de corectare a erorilor, a precizat el.

Rusia nu este o țară agresoare și nu favorizează escaladarea tensiunilor, dar este obligată să răspundă acțiunilor occidentale împotriva sa, a apreciat Putin.

Șeful statului rus a răspuns, de asemenea, la întrebări despre criza din Ucraina, care a determinat Statele Unite și Uniunea Europeană să impună sancțiuni Moscovei.

În opinia liderului de la Kremlin, evenimentele desfășurate în februarie 2014 la Kiev au constituit o lovitură de stat împotriva Guvernului legitim.

El a cerut punerea în aplicare a înțelegerilor de la Minsk și a acuzat Kievul că încearcă să sugrume economiile regiunilor rebele Donețk și Lugansk prin refuzul de a plăti pensii și blocarea tranzacțiilor financiare.

Comunitatea internațională ar trebui să exercite presiuni asupra administrației președintelui ucrainean Petro Poroșenko, pentru a se conforma obligațiilor sale asumate în înțelegerile de la Minsk, a declarat șeful statului rus, negând din nou acuzațiile Kievului și Occidentului potrivit cărora Rusia menține trupe în estul Ucrainei.

De asemenea, Putin a declarat ca Rusia își va apăra interesele în contextul înghețării bunurilor sale în țări din Occident.

„Ne vom apăra interesele pe calea justiției. (…) Rusia nu recunoaște autoritatea acestui tribunal”, a spus președintele rus, referindu-se la Curtea de arbitraj de la Haga, care a condamnat Moscova în 2014 la plata unei indemnizații de 50 de miliarde de dolari (aproximativ 37 de miliarde de euro) către foștii acționari ai companiei petroliere Iukos.

Întrebat despre modul în care Rusia intenționează să-și apere interesele în acest sens, Putin a răspuns că „această întrebare trebuie adresată juriștilor, pentru că ei sunt cei care vor acționa”.

În ceea ce privește scandalul de corupție care afectează FIFA, Putin a declarat că Rusia a obținut găzduirea Cupei Mondiale din 2018 prin „mijloace legale”.

„Nu cred că avem vreo vină”, a insistat el. „Dacă cineva are dovezi, să le prezinte. Am câștigat în mod corect și vom găzdui Cupa Mondială. Orice altă decizie ar fi nedreaptă”, a spus președintele rus.

Gaidau Ion, [email protected]

Autor