Grecii au retras sume mari de la bancomate în ultimele zile, în contextul impasului negocierilor cu Grupul Bruxelles. În cazul intrării economiei Greciei în incapacitate de plăți, Guvernul de la Atena ar putea limita sumele care pot fi retrase de la automatele bancare.
„Dacă mergeți în vacanță în Grecia, urmăriți cu atenție situația, pentru că poate fi foarte dinamică”, le-a recomandat Ewa Kopacz cetățenilor polonezi, potrivit AP.
„Nu vă bazați doar pe cardurile bancare și pe bancomate, ci luați sume mari în numerar”, a adăugat premierul Poloniei.