Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul de desemnare a lui Gabriel Oprea ca prim-ministru interimar al Guvernului României, „pe perioada imposibilității exercitării atribuțiilor de prim-ministru” de către Victor Ponta.
Duminică, premierul Ponta a anunțat că medicii turci care l-au operat au decis că poate fi externat, dar își va relua activitatea normală într-o perioadă de până la 28 de zile, astfel că îi va cere președintelui Klaus Iohannis să îi încredințeze vicepremierului Gabriel Oprea atribuțiile de prim-ministru în acest interval.
Oprea va avea inclusiv atribuția de a conduce ședințele de guvern.
Premierul Victor Ponta a fost internat în 14 iunie la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde o zi mai târziu a fost operat la genunchiul stâng.