Prima pagină » Sport » Trei victorii și o înfrângere pentru naționalele de baschet 3×3 în meciurile de miercuri de la Jocurile Europene

Trei victorii și o înfrângere pentru naționalele de baschet 3×3 în meciurile de miercuri de la Jocurile Europene

Trei victorii și o înfrângere pentru naționalele de baschet 3x3 în meciurile de miercuri de la Jocurile Europene
Trei victorii și o înfrângere pentru naționalele de baschet 3x3 în meciurile de miercuri de la Jocurile Europene

În primul meci de miercuri, din grupa D, tricolorele Anca Șipoș, Sonia Ursu, Gabriela Mărginean și Andra Haas au învins campioana europeană en-titre, Rusia, cu 21-16, iar în cea de-a doua au trecut de Israel, cu 21-9. Marți, în meciul de debut, echipa feminină a României a pierdut cu Lituania, cu scorul de 12-14.

La masculin, Cristi Crăciun, Bogdan Popescu, Cătălin Vlaicu și Angel Santana au învins, miercuri, în grupa A, echipa Israelului, cu 21-16 și au pierdut cu Slovenia, cu scorul de 10-15. Marți, tricolorii au fost învinși de Lituania cu scorul de 15-16, după prelungiri (14-14). Echipa masculină a României a câștigat, în 2014, titlul european la baschet 3×3.

Potrivit FR Baschet, toate cele 16 echipe din grupe, la feminin și masculin, se califică în faza optimilor de finală, în care se va juca, joi, eliminatoriu și încrucișat, în funcție de locurile ocupate, între grupele A-D și B-C. Câștigătoarele se vor califica în sferturile de finală.

România participă la Jocurile Europene cu o delegație formată din 147 de sportivi, 83 de băieți și 64 de fete, care concurează în 22 de discipline sportive. În total, la prima ediție a Jocurilor Europene participă peste 6.000 de sportivi.

Autor

Citește și